Cu cât au crescut depozitele în bănci în România

money_2696219_1280_66119500
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna august 2018 cu 1,3% faţă de iulie 2018, până la nivelul de 314,293 miliarde de lei, în timp ce faţă de august 2017 s-au majorat cu 10,5%, respectiv 5,2% în termeni reali, potrivit datelor Băncii Naţionale a României publicate marţi. 

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,3%, până la 114,489 miliarde lei. Faţă de 31 august 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 6,1% (1% în termeni reali). 

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 2,6%, până la 94,013 miliarde lei, faţă de luna precedentă în timp ce, faţă de august 2017, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 9,5% (4,2% în termeni reali). 

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8% faţă de luna iulie 2018, până la nivelul de 105,790 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,4%, până la 22,780 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 16,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 15,5%). 

La 31 august 2018, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,8% (1,5% în termeni reali) faţă de luna iulie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1,4%). Faţă de august 2017, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 19,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 18,4%). 

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,8% (1,5% în termeni reali) faţă de luna iulie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale altor sectoare s-au majorat cu 1,5%). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 10,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 9%). 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close