Datoriile ar putea închide Spitalul Județean Brașov în două luni. Furnizorii rămân fără alternativă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Spitalele rămân sub presiune
Spitalele rămân sub presiune

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov traversează un moment dificil având în vedere datoriile mari cu care se confruntă.

Acest impas a fost deja semnalat în urmă cu câteva săptămâni, când conducerea spitalului a anunțat că sunt nevoiți să limiteze pe cât posibil intervențiilor chirurgicale iar șefa blocului operator și-a dat demisia, tot din pricina ”sincopelor în aprovizionarea și finanțarea spitalului” și a faptului că "spitalul are datorii din septembrie 2023".

În această circumstanță, managerul spitalului a comentat că activitatea SCJU Brașov ar mai putea continua cel mult două luni. Casa de Asigurări de Sănătate Brașov a specificat că datoriile sunt de aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență".

 

Deficit de 8 milioane de lei

 

Într-un interviu acordat pentru DCMedical, Emil Mailat, manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a explicat cât de complicată este situația la ora actuală.

"S-au început discuțiile cu colegii și cu Casa de Asigurări de Sănătate Brașov pentru a găsi o soluție de majorare a finanțării. De ce? Pentru că în anul 2023 am avut aproape 377 de milioane de lei cheltuiți, dar venitul de doar 369 de milioane de lei.

Asta înseamnă un deficit de 8 milioane, deficit care s-a văzut pe de-o parte în plățile către furnizorii noștri și pe de altă parte în tot ceea ce am făcut ca și reparații și lucrări în spital", afirmă managerul spitalului.

Penuria de materiale sanitare și datoriile tot mai mari ar putea face ca spitalul să devină nefuncțional. Acesta ar fi un semnal de alarmă pentru cetățenii din municipiu și împrejurimi.

Astfel, managerul spitalului spune că dacă situația nu se remediază, după aproximările sale spitalul s-ar putea închide în maximum 2 luni de zile.

"Peste o lună o să intre arieratele de pe luna decembrie, de 6 milioane. Noi, din contractul cu CAS facem cam 9 milioane. Dacă vă gândiți că 5 milioane sunt banii pe care-i dăm pe salarii, mai rămân 4 milioane. Eu o să am datorie de 6 milioane. E clar că o să am o problemă", argumentează Emil Mailat.

"Avem aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență"

 

Mulți pacienți tratați și bani mai puțini bani pentru spital

 

Managerul SCJU Brașov spune că "finanțarea s-a făcut în baza unui contract cu Casa de Sănătate, conform Hotărârii de Guvern, ceea ce este ok, dar care s-a bazat pe niște indicatori din 2022. În 2023 toată lumea a pus osul la treabă, toată lumea a muncit, am avut aproape 5000 de pacienți în plus tratați, cazuri mult mai complexe, am suferit creșteri de prețuri pe medicamente, materiale sanitare și inflație și toate aceste lucruri s-au resimțit în bugetul nostru".

O bună parte din datoria spitalului a depășit data la care trebuia să fie achitată iar furnizorii se confruntă cu dificultăți în a livra materialele sanitare, tocmai din acest motiv, afirmă managerul. "La ora actuală, avem aproape 46 milioane de lei datorii, dintre care 26 de milioane depășite de scadență. Celelalte sunt în termenul de 60 de zile în care trebuie să le plătim.

Furnizorii ne-au spus deja că au probleme în a ne furniza materiale sanitare și medicamente, tocmai pentru că această situație de finanțare este și la alți colegi din alte spitale.

Deja nu mai pot susține foarte mult și ne-au atras atenția că au ajuns și ei la fundul sacului și o să facă, unii dintre ei, stopări de furnizări".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310384.10RON
1 ETH = 14914.12RON
1 LTC = 326.65RON
1 XRP = 2.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel