COVID-19. Rafila, anunț important. Când vor fi luate primele măsuri de RELAXARE

Mara Ivan |
Data publicării:
Pe scurt, ministrul a spus că nu trebuie să ne grăbim
Pe scurt, ministrul a spus că nu trebuie să ne grăbim

Ministrul Rafila a fost întrebat şi dacă printre măsurile de relaxare se va număra şi cea prin care elevii să nu mai poarte masca de protecţie pe timpul desfăşurării cursurilor.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că primele măsuri de relaxare ar putea fi luate în discuţie de către Guvern în momentul în care gradul de ocupare cu bolnavi COVID 19 a paturilor din secţiile de terapie intensivă va scădea sub 50%, respectiv sub 900 de paturi ocupate.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, când ar urma Guvernul să aprobe primele măsuri de relaxare a restricţiilor impuse în cadrul gestionării pandemiei de COVID 19.

"Noi, sigur, că trebuie să luăm împreună o decizie legată de etapizarea ridicării acestor restricţii şi trebuie să avem elemente de referinţă, elemente concrete. Fără să fie o declaraţie care nu trebuie înţeleasă decât ca şi o propunere, o sugestie, privim cu foarte mare atenţie evoluţia numărului de cazuri internate în secţii de terapie intensivă, pentru că scăderea la terapie intensivă este mult mai lentă decât scăderea persoanelor care sunt internate. Aşteptăm să scădem sub 50% grad de ocupare la terapie intensivă, asta înseamnă sub 900 de paturi ocupate, şi cred că atunci putem discuta despre ridicarea primelor restricţii sau măsuri de protecţie. Pentru că, aşa cum discutam şi cu altă ocazie, utilizarea măştii în exterior nu este o măsură de restricţie, ci este o măsură de protecţie individuală şi colectivă", a declarat Alexandru Rafila, vineri.

Întrebat care ar fi primele trei măsuri de relaxare, el a explicat că una ar fi cea privind portul măştii în spaţiile deschise.

"Una dintre ele v-am şi spus-o, legată de utilizarea măştii în spaţiile deschise, dar va rămâne recomandarea, nu altceva, a utilizării în cazul unor spaţii care sunt extrem de aglomerate, chiar dacă sunt deschise. Renunţarea la limitările orare şi, eventual, pentru accesul în magazinele acestea de mare suprafaţă, care să nu mai fie condiţionate de utilizarea certificatului electronic. Eventual, mărirea pragului de la 30% la 50% a activităţii în unităţi culturale sau în unităţi de alimentaţie publică", a afirmat Rafila.

Citește și Cu mască/fără mască. Rafila, intervenţie după decizia CCR: Ce prevede legea

El a fost întrebat şi dacă printre măsurile de relaxare se va număra şi cea prin care elevii să nu mai poarte masca de protecţie pe timpul desfăşurării cursurilor.

"Cât timp avem transmitere comunitară, cred că este o măsură grăbită, dacă vreţi, cred că putem să facem acest lucru nu numai cu elevii, ci şi cu alte categorii de persoane în momentul în care transmiterea comunitară dispare. Discutăm, încă, de circa 10.000 de cazuri noi care se înregistrează zilnic, asta înseamnă că există circulaţie, şi e bine să avem o conduită responsabilă. Datorită acestei conduite responsabile şi a faptului că am decis la nivelul Guvernului României să menţinem şcolile deschise am ajuns să trecem cu bine de acest val. Numărul de copii care au ajuns să fie internaţi în spitale este redus, de asemenea, numărul de copii internaţi la secţiile de terapie intensivă. Asta înseamnă că menţinerea şcolilor deschise a fost o măsură corectă, utilizarea măştii în interior a fost, de asemenea, o măsură corectă şi o vom menţine, în mod evident, până în momentul în care transmiterea aceasta comunitară se reduce foarte mult", a explicat Rafila.

Acesta a punctat, în context, că nici un membru al Guvernului nu doreşte să menţină cu forţa anumite restricţii, subliniind că nu vrea să facă speculaţii, întrebat dacă organizarea evenimentelor private, cum ar fi nunţi sau botezuri, ar putea intra în prima etapă de relaxare.

"Ele trebuie corelate cu realitatea şi cu protejarea colectivităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Cred că asta este e conduita responsabilă, echilibru, măsuri de relaxare care sunt monitorizate. Să vedem dacă situaţia se stabilizează sau merge în continuare într-o zonă de favorabilitate şi un nou pas de relaxare. Dacă ridici toate măsurile într-un singur pas, există un foarte mare risc de a de întoarce la restricţii. Ori, ceea ce ne dorim este să nu ne mai întoarcem la restricţii şi să existe sustenabilitate şi predictibilitate pentru toţi agenţii economici şi pentru populaţie în general", a mai declarat Rafila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299760.67RON
1 ETH = 14732.63RON
1 LTC = 389.35RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel