Scădere puternică a cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei

top-afaceri-online-care-cresc-mai-repede-cu-ajutorul-serviciilor-seo_30118500
Pexels.com
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna august 2025 faţă de luna august 2024, a scăzut atât ca serie brută cu 7,3%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,5%, arată datele publicate miercuri de către Institutul Naţional de Statistică.

August 2025 comparativ cu iulie 2025


În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei,serie brută, în luna august 2025, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 2,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-12,3%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-9,4%) și la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-3,6%). Creșteri au înregistrat: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+21,6%) și activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+5,6%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2025, faţă de luna precedentă, a scăzut cu 5,5%.

August 2025 comparativ cu august 2024

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna august 2025, a înregistrat o cifră de afaceri cu 7,3% mai mică faţă de luna august 2024, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-17,5%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-16,7%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-7,9%) și la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-5,4%). Activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative au crescut cu 0,8%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2025 a scăzut cu 7,5%, comparativ cu luna august 2024.

Perioada 1.I-31.VIII.2025 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2024

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-31.VIII.2025 a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,7% mai mică comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2024, ca urmare a scăderilor cifrei de afaceri la: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-15,8%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,5%) și activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-0,1%). Creșteri au înregistrat: serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+13,0%) și activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+0,2%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VIII.2025 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2024 a scăzut cu 1,1%.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close