Proiecte de lege importante pe masa de lucru a Guvernului

Georgel Simionică |
Data actualizării: | Data publicării:
Ședință de guvern
Ședință de guvern

Guvernul României va analiza, în ședința programată pentru joi, 23 octombrie 2025, o serie de proiecte de hotărâri cu impact electoral, economic și administrativ, potrivit informației de presă publicate de Executiv. Pe agendă se află stabilirea datei alegerilor locale parțiale și a calendarului electoral, alături de decizii privind proiecte de infrastructură, energie, educație și cultură.

Alegeri locale parțiale pe 7 decembrie 2025

Printre principalele puncte aflate pe ordinea de zi se află proiectul de hotărâre privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale, care vor avea loc duminică, 7 decembrie 2025, pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean Buzău, primar general al municipiului București, precum și pentru primari în alte circumscripții electorale vacante.

Guvernul va aproba și calendarul acțiunilor din perioada electorală, stabilind termenele pentru depunerea candidaturilor, desfășurarea campaniei și organizarea procesului de vot.

Proiecte economice și de finanțare europeană

Executivul are pe agendă mai multe hotărâri legate de fondurile europene și investițiile strategice, printre care:

  • modificarea cadrului de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021–2027);

  • actualizarea normelor privind gestionarea fondurilor europene nerambursabile din politica agricolă comună și cea de pescuit;

  • modificarea procedurii de implementare a Programului INVESTALIM, destinat dezvoltării industriei alimentare în perioada 2023–2026.

De asemenea, Guvernul va discuta aprobarea unui amendament la două contracte de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI), semnate în 2022, în cadrul programului „Răspunsul sectorului public din România la Covid-19”.

Proiect energetic major: conductă de gaze pentru Ișalnița

Pe agenda ședinței figurează și un proiect de hotărâre privind ocuparea temporară a 0,7 hectare din fondul forestier național pentru lucrările Transgaz la conducta de transport gaze naturale NT Hurezani – Bibești – NT Turburea, parte din proiectul de importanță națională „Creșterea capacității de transport și siguranței aprovizionării cu gaze pentru Sucursala Electrocentrale Ișalnița”.

Citește și: Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Alte proiecte: educație, infrastructură și mediu

Executivul va analiza și:

  • stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în conformitate cu reglementările europene;

  • actualizarea amplasamentului pentru lucrările de modernizare a liniei feroviare București Nord – Aeroportul Henri Coandă;

  • aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025 al societății Telecomunicații CFR S.A.;

  • modificări privind patrimoniul Ministerului Educației, inclusiv reevaluarea și comasarea unor imobile în județul Sălaj;

  • inscrierea unor terenuri și clădiri din Isaccea, Sibiu și București în inventarul centralizat al bunurilor statului și darea lor în administrarea Ministerului Transporturilor, Apărării și Culturii.

Memorandumuri internaționale

Guvernul va aproba participarea delegației României la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO, care se va desfășura între 30 octombrie și 13 noiembrie 2025, la Samarkand, Uzbekistan. De asemenea, Executivul va autoriza negocierea și semnarea Acordului cu Republica Moldova pentru construirea unui pod rutier peste Prut, între localitățile Bumbăta (România) și Leova (Moldova).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3442
Diferența 0.0130
Zi precendentă 4.3312
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3442 RON
GBP flag1 GBP = 5.7920 RON
CHF flag1 CHF = 5.4513 RON
AUD flag1 AUD = 2.8756 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4653 RON
XAU flag1 XAU = 602.8470 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378426.56RON
1 ETH = 12730.46RON
1 LTC = 340.89RON
1 XRP = 8.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23938.98-0.79%
BET-BK4763.38-0.62%
BET-EF1299.55-0.87%
BET-FI91997.08-1.19%
BET-NG1757.60-0.73%
BET-TR56058.18-0.79%
BET-TRN54150.91-0.79%
BET-XT2067.88-0.86%
BET-XT-TR4733.67-0.85%
BET-XT-TRN4585.06-0.85%
BETAeRO931.850.16%
BETPlus3481.18-0.78%
RTL53838.58-0.88%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel