Cotele apelor Rinului ajunse la un nivel critic afectează traficul maritim

ctnonujwiaaltk4_47711500
Vase oprite, descoperiri de epave şi bombe din al doilea război mondial sunt numai câteva dintre consecinţele lipsei ploilor, care afectează de mai multe luni Germania, şi care a dus Rinul la cel mai scăzut nivel din istorie, transmite AFP. 

Cu un debit de 77 de centimetri la Koln, Rinul a depăşit precedentul minim istoric de 81 de centimetri înregistrat în 2003, potrivit StEB, operatorul municipal care se ocupă de tratarea apelor în acest oraş din landul Renania de Nord - Westfalia. 

Şi în alte zone în care este măsurat nivelul apelor Rinului s-au constatat valori record sau apropiate de minimele istorice. 

Această situaţie are deja repercusiuni economice având în vedere că vasele nu mai pot circula iar Rinul este o importantă arteră de transport fluvial pentru numeroase sectoare economice din Germania, Franţa sau Olanda. Chiar şi mica ambarcaţiune care îi transportă pe turişti la castelul Pfalzgrafenstein, amplasat pe o mică insulă de pe Rin, este în şomaj tehnic din cauza nivelului redus al apelor, potrivit presei locale. 

O altă consecinţă, grupul energetic RWE nu mai poate să aprovizioneze cu cărbune termocentrala de la Hamm pentru că barjele nu mai pot transporta încurcăturile normale. 

De asemenea, fauna fluviului Rin este şi ea afectată. Biologii se tem că şi păsările care trăiesc pe malurile râului nu vor mai putea găsi hrană. 

Scăderea semnificativă a nivelului apelor Rinului a scos la suprafaţă şi mai mult epave şi diferite obiecte. La Koln o bombă de 50 de kilograme din al doilea război mondial a apărut şi urmează a fi dezamorsată în zilele următoare. Între timp traficul navelor este întrerupt. 

Potrivit Ministerului german al Agriculturii, temperaturile de peste 30 de grade Celsius şi precipitaţiile limitate din timpul verii au creat "ce mai importantă fază de anomalie meteorologică" înregistrată de la debutul măsurătorilor climatice în Germania, în 1881. 

Temperaturile extreme din lunile iulie şi august au fost deosebit de devastatoare pentru pajişti şi culturile de cereale. După patru luni de secetă, agricultorii germani se aşteaptă la o scădere de 20% a producţiei lor anuale. 

În aceste condiţii, 14 din cele 16 landuri germane s-au declarat interesate la finele lunii august de un program federal de sprijinire a agricultorilor, o amploare fără precedent într-o ţară foarte descentralizată. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close