Confiscarea de către UE a activelor Băncii Centrale a Rusiei, puţin probabilă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rubla rusească
Rubla rusească

Confiscarea activelor ruseşti şi transferul lor către Ucraina ar reduce presiunile suportate de Occident pentru a finanţa efortul de război al Ucrainei, însă oficialii europeni resping această opţiune ca fiind una prea riscantă din punct de vedere legal.

Este puţin probabil ca Uniunea Europenă să confişte activele Băncii Centrale a Rusiei care în prezent sunt îngheţate în Europa, în pofida planurilor statelor puternic industrializate de a discuta legalitatea unei astfel de măsuri la reuniunea liderilor G7 din luna februarie, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali europeni de rang înalt.

După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, în luna februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe din Rusia, blocând în Occident active suverane ruseşti în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Aproximativ 200 de miliarde de dolari din aceste active sunt deţinute în Europa, în principal la casa de compensare Euroclear din Belgia.


"Confiscarea capitalului activelor ruseşti nu se va întâmpla. Nu există un acord cu privire la acest subiect între statele membre UE", a declarat un oficial de rang înalt din apropierea acestui dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Într-un interviu acordat Reuters, ministrul Afacerilor Externe din Luxemburg, Xavier Bettel, a spus că el este "foarte prudent" cu privire la confiscarea unor active.

"Imaginaţi-vă dacă am decide, la nivel politic, să dăm Ucrainei miliarde şi peste şase luni avem o decizie în justiţie prin care ni se spune că nu aveam dreptul să le dăm. Cine va plăti atunci?", a susţinut el.

Oficialii europeni sunt îngrijoraţi atât cu privire la legalitatea unei astfel de confiscări fără precedent de active suverane, cât şi cu privire la potenţialele consecinţe pentru moneda euro, în condiţiile în care investitorii ar putea renunţa la activele în euro de teamă că şi banii lor ar putea fi confiscaţi într-o zi. În plus, Moscova a promis că va reacţiona prin confiscarea activelor occidentale din Rusia, care, potrivit unor calcule, ar avea o valoare de 288 de miliarde de dolari.

Ministrul belgian al Finanţelor, Vincent van Peteghem, a cărui ţară asigură preşedinţia UE până în luna iulie, este foarte reticent la posibilitatea confiscării activelor ruseşti.

"Trebuie să fim foarte prudenţi cu această propunere. Cred că este important ca ceea ce propunem să fie solid din punct de vedere legal şi ar trebui să evităm orice impact asupra stabilităţii financiare", a afirmat van Peteghem.

Oficialii europeni citaţi de Reuters subliniază că Euroclear are active "substanţiale" în Rusia, care ar putea fi confiscate de Moscova, ceea ce ar pune în pericol stabilitatea financiară a casei de compensare, cu consecinţe majore.

"UE nu va putea salva de la faliment Euroclear. Aceasta gestionează mii de miliarde şi falimentul său ar fi mai important decât bugetul UE. Trebuie să punem în balanţă riscurile şi profitul", a precizat un oficial european citat de Reuters.

În loc să confişte activele ruseşti, este posibil ca guvernele UE să susţină o propunere formulată de Comisia Europeană în luna decembrie, conform căreia vor fi preluate doar profiturile generate de activele ruseşti îngheţate, lăsând principalul intact. Potrivit oficialilor, această opţiune ar genera aproximativ 15-17 miliarde de euro pe parcusul a patru ani, bani ce ar putea fi transferaţi Ucrainei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294391.15RON
1 ETH = 15218.83RON
1 LTC = 390.28RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel