Cele mai avantajoase credite pentru pensionari. Ce alte beneficii mai pot primi

Adrian Ilie |
Data publicării:
Pensionarii pot primi credite la dobânzi modice
Pensionarii pot primi credite la dobânzi modice

Pensionarii membri ai uneia dintre Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP) pot obţine împrumuturi de până la 5.000 de lei, cu dobânzi moderate, aprobate în aceeaşi zi, a declarat, vineri, preşedintele Federaţiei Naţionale "Omenia" a CARP, Gheorghe Chioaru. Pe lângă creditare, Chioaru a precizat că pensionarii mai pot beneficia, prin intermediul CARP, de o serie de servicii oferite la prețuri foarte mici, transmite Agerpres

"Se dau împrumuturi şi de 50 de lei. Împrumuturile se dau pe loc sau a doua zi, de la 50 de lei în sus, până la 5.000 de lei sau chiar mai mult. Deci, omul vine astăzi, dacă are actele necesare, se înscrie astăzi, primeşte împrumutul şi pleacă. Suntem unici, nu cred că există altă instituţie în Uniunea Europeană care să aibă acest sistem: vine omul, astăzi se înscrie şi astăzi pleacă cu 5.000 de lei sau mai mult. Împrumutul minim până în prezent a fost de 50 de lei, iar împrumutul maxim a fost de 35.000 de lei. Am putea să dăm şi împrumuturi mai mari, dar în prezent suntem reţinuţi", a afirmat Chioaru, la Congresul Naţional al Federaţiei Naţionale "Omenia" a CARP.

Acesta a subliniat că foarte mulţi pensionari apelează la împrumuturi prin Casele de Ajutor Reciproc, dar şi la alte servicii la preţ redus oferite de acestea. "Ce-i îndeamnă pe pensionari să vină la noi? Creditarea cu împrumuturi mici, dar şi serviciile. Fiecare Casă de Ajutor Reciproc are 10-15-20 de servicii, care înseamnă frizerie, cizmărie, croitorie, tâmplărie, reparaţii de tot felul, medici de familie şi aşa mai departe", a adăugat acesta. Potrivit sursei citate, membrii Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor pot apela, spre exemplu, la un frizer, plătind un preţ de doar 3 sau 4 lei în reţeaua CARP.

Citește și: Pensionari FOARTE fericiți! Ce a descoperit Casa Națională de Pensii

De asemenea, Gheorghe Chioaru a enumerat şi celelalte servicii de sprijin oferite pensionarilor de CARP. "Rate ale dobânzilor moderate, cuprinse între 1 şi 5% pe an, ajutoare de deces, ajutoare nerambursabile în medicamente, îmbrăcăminte, alimente, abonamente gratuite la cantine sociale au constituit tot atâtea forme concrete de ajutorare a membrilor noştri, pe care indiscutabil nu le-ar găsi în alte instituţii financiar-bancare. Suntem unici în Europa, unici în România şi, din informaţiile pe care le am, suntem unici în lume cu acest sistem pe care îl facem noi. Nu există nici în Europa, nici în Asia, nici în America Latină acest tip de sistem de ajutorare a pensionarilor", a declarat preşedintele Federaţiei "Omenia".

În anul 2018, Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor au acordat 611.443 de împrumuturi, în valoare totală de 1.916.842.000 de lei, dintre care 421.611 au fost împrumuturi noi, în valoare de 1.107.860.000 lei. Atunci când este necesar, conducerile CARP se deplasează acasă la pensionari pentru a le aduce banii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0043
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3286
Diferența 0.0051
Zi precendentă 4.3235
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3286 RON
GBP flag1 GBP = 5.8521 RON
CHF flag1 CHF = 5.4911 RON
AUD flag1 AUD = 2.9036 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1630 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4313 RON
SEK flag1 SEK = 0.4713 RON
XAU flag1 XAU = 609.8475 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382489.35RON
1 ETH = 12889.81RON
1 LTC = 338.85RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel