Dolarul american a atins vineri maximul ultimelor peste două luni, fiind pregătit pentru a șasea săptămână consecutivă de creșteri, investitorii căutând siguranța acestuia înainte de discursul președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, care va evalua traiectoria ratelor dobânzilor.
Președintele rus Vladimir Putin a rupt joi tăcerea cu privire la moartea aparentă a lui Evgheni Prigojin într-un accident de avion, potrivit unor informații.
Planul Uniunii Europene este de a renunța complet la gazul de la ruși până în anul 2027, însă Rusia simte din de în ce mai acut efectele sancțiunilor impuse de Occident după ce a declanșat invazia în Ucraina.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală şi cele pentru combaterea evaziunii, a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a realizaat o analiză a pieței gazelor naturale din perspectiva eliminării plafonării prețurilor la această sursă de energie, un proces care, în opinia expertului, ar putea urma același drum ca eliminarea pensiilor speciale.
Preşedinţii Braziliei şi Africii de Sud, Luiz Inacio Lula da Silva şi Cyril Ramaphosa, au cerut miercuri, la summitul BRICS de la Johannesburg, negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, informează dpa.
Consiliul de Miniştri din Bulgaria a hotărât deschiderea unei licitaţii pentru prospectarea şi explorarea petrolului şi gazelor naturaledin Marea Neagră.
Numeroase persoane au depus cereri la Evidența Populației Giurgiu, cu scopul de a obține adeverințe care să ateste că au locuit în orașul respectiv timp de cel puțin 30 de ani.
Guvernul ucrainean poartă discuții cu asigurătorii pentru a demara un nou program de acoperire a navelor care transportă cereale prin unele dintre cele mai riscante zone ale Mării Negre.
Despre Elon Musk de acum știm că îi place să fie în centrul atenției iar atunci se așterne liniștea în jurul lui face sau spune ceva care să stârnească reacții iar atenția să se reîntoarcă asupra lui.
1,34 milioane de tone, echivalentul a aproape 540 de bazine olimpice, au fost acumulate în peste o mie de rezervoare gigantice de pe amplasamentul de la Fukushima.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, a vorbit despre negocierile de pace din Ucraina în orașul spaniol Santander, în cadrul seminarului Quo Vadis Europa.
Acțiunile Zoom au crescut luni, după orele de tranzacționare, după ce compania a anunțat că se așteaptă să obțină profituri peste așteptări în continuarea anului fiscal.
Consiliul Concurenței a aprobat o tranzacție prin care Grupul Untold va fi preluat de către fondatorul festivalului din Cluj și un investitor din Austria.
Pe piața muncii din Europa se duce o adevărată întrecere între țările dornice să atragă forță de muncă străină, calificată. Iar unul dintre instrumentele foloste este salariul.
Piața gazelor naturale din Europa a ajuns extrem de sensibilă la orice eveniment care, potențial vorbind, ar putea genera probleme legate de aprovizionare.