BVB a deschis în creștere. Rulajul se cifra la 3,56 milioane de lei

bursa_72258900
Bursa de Valori Bucureşti a deschis ședința pe VERDE
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 3,56 milioane de lei (736.641 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,58%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare cu 0,58%.

PANICĂ PE PIEȚE. Petrolul a PRĂBUȘIT bursele europene

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,54%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,52%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,15%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,70%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Zentiva (+6%), Rompetrol Well Services (+5,13%) şi Compa (+3,1%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Fondul Proprietatea (-0,44%) şi Erste Group Bank AG (-0,23%). 

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close