Conform Legii pensiilor 19/2010 la formula de calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, adică cel care se înmulțește cu valoarea punctului de pensie, se aplică un indice de corecție în funcție de rata inflației și a creșterii salariului mediu brut pe economie.
Împrumuturile în franci elveţieni vor fi raportate la un nou indice începând cu 1 ianuarie 2022, SARON, faţă de LIBOR CHF, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat marţi tranzacţii de 110,1 milioane de lei (22,24 milioane de euro), din care 106,042 milioane lei tranzacţii cu acţiuni.
Distribuitorii care nu vor citi contoarele în termen de şase luni în cazul energiei electrice şi de trei luni pentru gazele naturale vor fi obligaţi să le plătească clienţilor o compensaţie de 100 de lei, a anunţat miercuri seara vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul...
Veștile sunt proaste, cu mici variații, pentru oricine are puse deoparte câteva miliarde. Traiul în puf a devenit ceva mai scump în ultimele 12 ani. ”Coșul cheltuielilor zilnice a miliardarilor” a devenit mai scump cu 2%, în 2017.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 4,6 milioane de lei (937.205 euro) după primele 50 de minute de la deschiderea şedinţei.