Bulgaria primeşte fonduri europene de 197 milioane de euro pentru modernizarea reţelei energetice

stalp-curent---energie-electrica_44854700
Energie. Foto: Pexels.com
Bulgaria primeşte 197 milioane de euro de la UE pentru modernizarea reţelei energetice.

Comisia Europeană a anunţat că miercuri vor fi plătiţi 2,17 miliarde de euro pentru modernizarea reţelelor energetice din nouă state membre UE, inclusiv Bulgaria.

Fondurile pentru Bulgaria se ridică la 197 milioane de euro, se arată în anunţ.

Fondurile vor ajuta ţările cu venituri mai mici să-şi atingă obiectivele de mediu pentru 2030. Până acum, UE a oferit 9,68 miliarde de euro pentru a sprijini ţările spre tranziţia energetică. Un total de 4,66 miliarde de euro au fost alocaţi pentru acest an.

În Bulgaria, vor fi finanţate proiecte de îmbunătăţire a reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru a accelera electrificarea în domeniul transporturilor, pentru stocarea energiei, pentru o producţie de energie mai curată, pentru descentralizarea consumului şi producţiei de energie.

Ştire selectată de agenţia bulgară de presă BTA pentru promovare şi publicare de către Agerpres, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close