BNS avertizează: România are cele mai mici venituri fiscale din UE ca procent din PIB

dumitru-costin-bns_83457000
Dumitru Costin, BNS
Problema cea mai mare o reprezintă veniturile fiscale ca pondere din produsul intern brut, a declarat, miercuri, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, la Congresul BNS.

"Toată lumea se uită la salariaţii din sectorul bugetar, cum îi restructurăm, cum reducem cheltuielile bugetare. Problema cea mai mare o reprezintă veniturile fiscale ca pondere din produsul intern brut. Suntem pe ultimul loc în Europa: 28,6% anul trecut, media europeană este 41%. Dacă România, printr-o reformă fiscală coerentă, ar pune la punct acest lucru şi am ajunge şi noi la media europeană, am avea un plus de venituri bugetare doar anul ăsta de 237 de miliarde de lei. O sumă uriaşă cu care am putea rezolva multe investiţii, salarii, pensii, spitale, şcoli. Trebuie să terminăm o dată reforma fiscală. Este un element cheie", a subliniat Dumitru Costin.

Acesta a vorbit, în deschiderea lucrărilor, despre multiplele crize sociale, economice şi politice de care suferă România.

Peste 500 de delegaţi şi invitaţi, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale membre ale BNS, precum şi ai instituţiilor publice şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale partenere, participă, miercuri şi joi, la cel de-al 13-lea Congres al Confederaţiei sindicale, care are loc la Palatul Parlamentului. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close