Ambasada Germaniei la Bucureşti: Nu traversăm cele mai simple vremuri, nici din punct de vedere economic, nici politic

high-angle-view-street-amidst-buildings-city-1_95910500
Freepik.com
Relaţiile economice germano-române pot fi susţinute de valori comune, într-o perioadă în care nu traversăm cele mai simple vremuri, nici din punct de vedere economic, nici politic, a declarat, miercuri, într-un simpozion de specialitate, Sandrina Kobinger, şefă Serviciu economic în cadrul Ambasadei Germaniei în România.

"Din perspectiva mea, este un moment extrem de important că vă aflaţi astăzi aici, în România, dar şi că ne întâlnim împreună ca o comunitate economică germano-română. Cu siguranţă, nu traversăm cele mai simple vremuri în prezent, nici din punct de vedere economic, nici politic. Cred că, în special în aceste vremuri tulburi, este extrem de important să avem câteva puncte de sprijin care să ne susţină în cele mai furtunoase momente, de care să ne putem agăţa. Sunt ferm convinsă că relaţiile economice germano-române pot fi unul dintre aceste puncte de sprijin.

Pentru că, şi acest lucru este esenţial, fiind susţinute de un set de valori comune pe care le împărtăşim între Germania şi România. Acestea includ o înţelegere reciprocă, să beneficiem împreună, să creştem împreună, că suntem deschişi unul faţă de celălalt. Avem o înţelegere comună pentru statul de drept, pentru drepturile omului, pentru transparenţă şi fiabilitate, pentru faptul că un cuvânt dat contează. Cred că trebuie să păstrăm cu orice preţ aceste valori", a spus Kobinger.

Reprezentanta Ambasadei Germaniei în România a adăugat că absorbţia fondurilor europene este deosebit de importantă în implementarea proiectelor în domeniul mediului.

"Consider extrem de important şi corect că ne întâlnim astăzi aici. Desigur, este important şi să învăţăm unii de la alţii, să generăm împreună prosperitate, să obţinem împreună profit. De asemenea, consider foarte important că firmele dumneavoastră, companiile prezente astăzi aici, fac o diferenţă în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Acest lucru contează, fie că vorbim despre calitatea apei pe care o bem, despre calitatea sistemelor de canalizare - toate acestea fac o diferenţă uriaşă în viaţa de zi cu zi a oamenilor (...) Ratele de absorbţie a fondurilor europene sunt din ce în ce mai bune şi mai importante, iar acest lucru este, desigur, legat de faptul că structurile şi procedurile devin mai eficiente", a menţionat Sandrina Kobinger.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană AHK România organizează, miercuri, un simpozion dedicat gestionării apei şi apelor uzate, la care participă reprezentanţi ai ministerelor de resort şi ai mediului de afaceri.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close