Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul reuniunii, la care a participat şi vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Boloş a prezentat stadiul PNRR defalcat pe ministere, precum şi stadiul discuţiilor purtate la nivel tehnic şi ministerial cu reprezentanţii Comisiei Europene în perspectiva modificării PNRR.
Discuţiile au privit în special următoarele aspecte - finalizarea procesului de modificare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR); depunerea cererii de plată nr. 4 imediat după aprobarea modificărilor PNRR; stadiul elaborării reformei fiscale, subiect aflat în atenţia Comisiei Europene, precizează sursa citată.
Problematica modificării PNRR şi a reformelor aferente, inclusiv a reformei fiscal-bugetare, a fost discutată şi din perspectiva statutului interimar al Guvernului şi a constrângerilor constituţionale care derivă din acesta, în ceea ce priveşte limitarea capacităţii juridice a Guvernului la acte de gestiune curentă, excluzând reforme şi politici noi, aspect adus în discuţie de prim-ministrul interimar, se precizează în comunicat.
"Deşi lucrăm în condiţii de interimat, PNRR este un obiectiv prioritar pe agenda Guvernului. Cer ministrului Boloş şi miniştrilor de linie implicaţi în PNRR să accelereze discuţiile tehnice şi negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene. După runda de discuţii pe care ministrul Boloş o va avea la Bruxelles săptămâna următoare, Guvernul interimar va comunica public stadiul programului şi rezultatul acestor discuţii. Statutul de interimat limitează capacitatea Guvernului interimar de a interveni direct cu ordonanţe de urgenţă şi proiecte de lege pentru luarea unor măsuri de accelerare. De aceea, pentru a continua aceste eforturi, Guvernul interimar va cere cooperarea şi implicarea Parlamentului prin adoptarea unor eventuale necesare acte normative, în funcţie de rezultatul discuţiilor cu Comisia Europeană, inclusiv în zona de reforme fiscale. PNRR este un obiectiv naţional, este firesc ca şi Parlamentul să fie cooptat în acest efort. În calitate de prim-ministru interimar, voi coopera cu Parlamentul, aşa cum am făcut-o deseori în atingerea unor obiective de ţară, precum a fost ridicarea MCV în domeniul Justiţiei în 2022", a afirmat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
În continuarea întâlnirii de la Guvern, în cursul zilei de miercuri au avut loc discuţii tehnice online între reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ai ministerelor responsabile de reforme şi investiţii şi reprezentanţii Comisiei Europene, conform calendarului stabilit anterior, conform comunicatului.
Discuţiile vor continua şi joi, iar ministrul Marcel Boloş va efectua o vizită de lucru la Bruxelles pentru a discuta, la nivel ministerial, principiile modificării PNRR, mai precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.