BNR avertizează: Inflația va creşte în trimestrul II 2026, din cauza scumpirii combustibililor şi gazelor

inflatie_18242700
Inflație / Foto: Freepik
Tensiunile globale și energia scumpă alimentează inflația în 2026, avertizează banca centrală.

Rata anuală a inflației va crește în trimestrul II 2026 peste nivelurile previzionate anterior, în principal ca urmare a efectelor anticipate a fi exercitate de scumpirea combustibililor, pe fondul măririi deosebit de ample a cotațiilor petrolului și gazelor naturale în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. Acestea se vor suprapune efectelor de bază nefavorabile ce se vor manifesta în același interval pe segmentul energie, dar și influențelor așteptate să vină din liberalizarea pieței gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici și din eliminarea ulterioară a plafonului pentru adaosul comercial la alimente de bază, explică Banca Naţională într-un raport dat publicităţii vineri, 15 mai.

Citiţi şi: BNR a decis menţinerea dobânzii cheie la nivelul de 6,50%

Potrivit BNR, rata anuală a inflației va cunoaște însă o corecție descendentă substanțială în trimestrul III 2026 - odată cu epuizarea efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor -, și va descrește apoi gradual, reintrând în trimestrul III 2027 în interiorul intervalului țintei, în condițiile intensificării presiunilor dezinflaționiste ale factorilor fundamentali, îndeosebi a celor din partea deficitului de cerere agregată; acesta s-a adâncit peste așteptări în trimestrul IV 2025 și este așteptat să se mai adâncească în semestrul I 2026, pe fondul progresului corecției bugetare, dar și în contextul crizei energetice globale, coborând și menținându-se pe întregul orizont de prognoză la valori semnificativ mai joase decât cele previzionate anterior.

Citiţi şi: ANAF anunţă noi reguli pentru firmele care distribuie dividende și acordă și restituie împrumuturi către acționari

Incertitudini crescute sunt însă asociate, în actualul context politic intern, măsurilor potențial adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare dincolo de anul curent corespunzător Planului bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE și procedurii de deficit excesiv.

Incertitudini și riscuri mari la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează și conflictul din Orientul Mijlociu și criza energetică globală, prin efectele potențial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, precum și asupra activității și profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor și a inflației la nivel european/mondial și a percepției de risc față de regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare, atrage atenţia Banca Naţională a României.

În această conjunctură, absorbția și utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente PNRR, sunt esențiale pentru contrabalansarea parțială a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictului din Orientul Mijlociu, precum și pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close