O afacere înfloritoare. Bani albi obținuți din culturi interzise

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cannabisul a devenit o industrie respectabilă
Cannabisul a devenit o industrie respectabilă

Legalizarea consumului de cannabis în numai câteva țări a condus la crearea unei industrii legale în care vânzările au ajuns la niveluri amețitoare. Potrivit unei estimări recente, citate de Financial Times, industria exploatării cânepii în scop recreațional a ajuns la 10 miliarde de dolari, deși doar două state din SUA au legalizat cannabis-ul în acest scop. Cânepa a ajuns cea mai cultivată plantă din SUA, după porumb. Companiile din domeniu prosperă, iar alte companii cu reputație mondială în diverse domenii au devenit interesate să exploateze noile oportunități.

Sfârșitul demonizării consumului de cannabis pare din ce în ce mai aproape. Interzis începând cu anii 30 de instituțiile de forță ale statelor, acum legalizarea cannabisului pare o opțiune mai sigură de eliminare a cartelurilor drogurilor, care au obținut sume uriașe de bani nefiscalizați din cultivarea ilicită, la care s-a adăugat nivelul de violență asociat acestui comerț ilegal. Acum statele nu se dau în lături să obțină bani din impozitarea culturilor legale, iar banii sunt din ce în ce mai mulți.

În decembrie 2012, statele Washington și Colorado au legate consumul și cultivarea cannabis-ului, chiar dacă la nivel federal acest lucru a rămas ilegal. În pofida șicanelor unor instituții federale, imediat a apărut o nouă industrie care a ajuns la 10 miliarde de dolari în numai șase ani. Războiul pare pierdut și la nivel federal, întrucât majoritatea statelor americane iau în serios decriminalizarea cultivării. În decembrie 2013, Uruguay a devenit prima țară din lume care a legalizat cultivarea și comercializarea din care a făcut un monopol de stat profitabil. Uruguayenii își pot cumpăra de la farmacie o cantitate de câteva grame de cannabis pe lună la prețul de numai un euro gramul.

O afacere respectabilă

În toamna trecută, modelul a fost urmat de alte două state: Canada și Africa de Sud. Potrivit Bloomberg, canadienii au cumpărat, în numai două săptămâni de la legalizare, cannabis în valoare de 41 milioane de dolari. Compania Deloitte estimează potențialul pieței între 5 și 8,7 miliarde de dolari anual. Mexicul, o țară profund afectată de activitatea cartelurilor drogurilor, ia în considerare măsuri similare privind cannabis-ul. Argumentul forte este faptul că aceste carteluri au înregistrat deja pierderi importante după ce practic au fost scoase de pe piața din Statele Unite de către producătorii autohtoni legali.

Citește și: Anunţ: Vom cultiva marijuana pentru export

Marile companii nu se mai feresc deja de asocierea cu noua ramură a economiei. Coca-Cola a anunțat în septembrie că intenționează să producă băuturi care să conțină canabidol, una din substanțele conținute de cânepă care are proprietăți antiinflamatoare, analgezice, antivomitive și antiepileptice. În decembrie, au apărut informații legate de faptul că Marlboro vrea să achiziționeze cu 2 miliarde de dolari pachetul majoritar de acțiuni a unei firme canadiene de prelucrare a cânepii. De asemenea, concernul AB InBev, cel mai mare producător de bere din lume, a inițiat discuții cu o companie canadiană pentru producerea de băuturi non-alcoolice care să conține cele două substanțe active din cannabis, tetrahydrocannabinol (THC) și cannabidol (CBD). Cele două companii vor investi fiecare câte 50.000.000 de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308664.05RON
1 ETH = 15149.55RON
1 LTC = 408.16RON
1 XRP = 2.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16916.40 0.31%
BET-BK 3111.29 0.18%
BET-FI 60435.46 0.53%
BET-NG 1207.51 0.34%
BET-TR 35099.46 0.31%
BET-TRN 34290.46 0.31%
BET-XT 1441.09 0.30%
BET-XT-TR 2956.47 0.30%
BET-XT-TRN 2893.18 0.30%
BETAeRO 1056.40 0.23%
BETPlus 2498.94 0.29%
RTL 37151.42 0.31%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel