Avertizare meteo. Nu scăpăm de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Simona Haiduc |
Data publicării:
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...35 l/mp.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...35 l/mp.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, o informare meteo de vreme instabilă, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă la nivelul întregii ţări, până aproape de miezul nopţii. 

Potrivit avertizării ANM, sâmbătă, 25 mai, între orele 13:00 şi 23:00, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Astfel de fenomene se vor semnala în special în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în zonele montane şi submontane.

Cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 35 - 45 l/mp.

Citește și Nouă tornadă în România, în județul Ialomița

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prognoza prin avertizări de vreme severă imediată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0897
Diferența 0.0001
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3658
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3626
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3658 RON
GBP flag1 GBP = 5.8752 RON
CHF flag1 CHF = 5.4532 RON
AUD flag1 AUD = 2.9189 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1441 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4337 RON
SEK flag1 SEK = 0.4748 RON
XAU flag1 XAU = 650.6110 RON
Monede Crypto
1 BTC = 420162.99RON
1 ETH = 14482.52RON
1 LTC = 332.55RON
1 XRP = 9.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26708.391.44%
BET-BK5282.271.61%
BET-EF1453.481.33%
BET-FI95595.681.10%
BET-NG1972.771.60%
BET-TR62544.541.44%
BET-TRN60416.471.44%
BET-XT2299.581.41%
BET-XT-TR5264.121.41%
BET-XT-TRN5098.831.41%
BETAeRO969.791.43%
BETPlus3873.831.44%
RTL60199.741.49%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel