"În ianuarie 2026 nu am descoperit că iarna poate fi rece. Am descoperit, din nou, că statul român este fragil exact acolo unde ar trebui să fie solid. în infrastructura de bază. Gerul dintre 12 și 15 ianuarie nu a produs criză. A scos-o la suprafață.

Când rețeaua de termoficare a cedat, nu a cedat „din cauza vremii”, ci din cauza anilor de amânări, improvizații și minciuni administrative. Conducte vechi, pierderi uriașe, investiții cosmetice și zero plan de rezervă. Un sistem care funcționează doar pe vreme bună nu este un sistem, ci o iluzie. 

Citiţi şi: Dumitru Chisăliţă: Un român sărac cheltuie peste o treime din venit pe energie

În acel moment, statul a făcut ceea ce face de fiecare dată: s-a retras. A lăsat cetățeanul să se descurce singur. Fără căldură, fără explicații clare, fără despăgubiri automate. Singura soluție sigură fost încălzirea electrică, cea mai scumpă și mai ineficientă variantă pentru gospodării.

Rezultatul a fost imediat sumele care se vor plăti pentru căldură vor fi duble. La factura lunară de cca 400 lei pentru încălzirea unui apartament cu 2 camere în București se vor adăuga și costurile cu energia electrică consumată de oameni pentru a se încălzii (cca 250 kWh consum energie electric în plus), respectiv creșterea facturii de energie electrică cu cca 400 de lei. Cost dublu, nu pentru confort, ci pentru supraviețuire", explică Dumitru Chisăliţă.

Avertizare AEI: "Oamenii trebuie să se aștepte la costuri mai mult decât duble pentru încălzire în luna ianuarie  2026. Urmează două săptămâni de temperaturi nocturne cu temperaturi cuprinse între -6 și – 11 grade C în București, ceea ce va adăuga costuri pentru încălzirea românilor."

Costul direct al eșecului administrației

"Acești bani nu sunt o consecință inevitabilă a pieței. Sunt costul direct al eșecului administrației. O taxă informală, dar perfect reală, percepută celor care au fost abandonați de serviciile publice.

Pe 13 ianuarie, la ora 17:00, consumul de energie electrică a atins 9.119 MWh/h, cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Reacția oficială a fost tipică: „consum prea mare”, „presiune pe sistem”. Nicio vorbă despre cauză. Nicio asumare. De parcă milioane de oameni ar fi decis simultan să testeze limitele rețelei, nu să-și încălzească locuințele înghețate.

Acest consum record este prezentat ca o anomalie, dar realitatea este mai incomodă: el este cu doar 5% sub media din 1989, într-o Românie care atunci consuma cu 74% mai mult la nivel de an. Diferența este fundamentală. Atunci consumam pentru industrie. Astăzi consumăm pentru a nu îngheța. Nu progres, ci regres.

Structura producției din acel vârf de consum spune mai multe decât orice discurs politic. Hidroenergia a asigurat 27% din necesar, fiind principalul pilon de stabilitate. Exact acea hidroenergie demonizată ani la rând în dezbateri superficiale, în care barajele sunt tratate ca un rău absolut, iar realismul energetic este ignorat. Fără hidro, România ar fi fost complet dependentă de importuri scumpe și incerte.

Importurile au fost cea de a doua sursă de consum și au ajuns la 23%. Acesta nu este un semn de „integrare europeană”, ci de vulnerabilitate strategică . În vârf de consum, energia nu se cumpără ieftin și nici sigur. Se cumpără scump, sub presiune, iar nota de plată ajunge tot la populație, fie prin fapte, fie prin inflație.

Cea mai mare ipocrizie este că, în timp ce cetățenii plătesc aceste costuri, discursul public rămâne blocat între sloganuri verzi și tăceri convenabile. Tranziția energetică este invocată, dar infrastructura reală este ignorată. Se vorbește despre idealuri, dar se evită deciziile grele: modernizarea termoficării, investițiile serioase în capacități stabile, asumarea costurilor politice.

Aceasta nu a fost o criză naturală. A fost o criză administrativă.

Un stat care nu poate asigura căldură iarna nu e un stat aflat în tranziție, ci un stat care cedează funcțional. Iar când acest eșec este plătit direct de cetățeni, fără explicații și fără responsabilități asumate, nu mai vorbim despre ghinion sau vreme rea, ci despre un contract social rupt . Iarna viitoare va veni din nou. Țevil vor fi la fel de vechi. Discursurile, la fel de goale.

Întrebarea nu este dacă se va repeta. Întrebarea este cât timp vom continua să plătim pentru un stat care nu livrează, dar făcturează fără greș", se arată în analiza AEI.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.