ANAF, controale de amploare într-un sector cheie. Primele rezultate

anaf_20534000
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Antifrauda ANAF, Vama și Autoritatea Sanitară Veterinară continuă acțiunea coordonată de control în domeniul produselor alimentare perisabile din import.

În urma acțiunii coordonate de control demarată săptămâna aceasta de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, împreună cu Autoritatea Vamală Română și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, inspectorii au identificat o serie de nereguli și abateri de la legislația fiscală, precum și de la normele de siguranță alimentară în cazul a patru societăți comerciale din județul Ilfov - operatori activi în domeniul depozitării și comercializării produselor alimentare perisabile provenite din import.

Citiţi şi: PNRR: ANAF introduce inspecții fiscale digitale bazate pe SAF-T

Astfel, controlul a evidențiat deficiențe de trasabilitate (lipsa evidenței documentelor de proveniență a produselor) în cazul a trei dintre societăți și funcționarea în ilegalitate în cazul unei alte societăți. Inspectorii au descoperit că acest operator desfășura activități de depozitare a legumelor și fructelor, deși era înregistrat cu decizie de încetare a activității în baza de date a DSVSA Ilfov iar obiectul de activitate al societății este de activități de comerț fără depozitare (intermediere) și activități de vânzare a produselor către retaileri, informează ANAF. 

Totodată, controlul a evidențiat lipsa mărfii fizice într-unul dintre depozitele controlate, neconcordanțe în relațiile comerciale, neconcordanțe în documentația și înregistrările fiscale privind transportul bunurilor și abateri de la legislația privind adaosul comercial, se mai arată în comunicatul ANAF.

Amenzi de peste 100.000 lei

În baza legislației aplicabile, autoritățile au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 100.000 de lei și au pus sub sechestru peste 700 de kg de marfă (legume și fructe), în vederea prelevării probelor privind siguranța alimentară. Totodată, 5 camioane cu marfă au fost puse sub sigiliu, în vederea controlului detaliat al mărfurilor și al documentelor de vamă și transport.

Inspectorii au ridicat copii ale documentelor vamale și comerciale, ale documentelor de origine pentru mărfurile provenite din import, cu scopul verificării autenticității și  corectitudinii informațiilor declarate la import (încadrare tarifară, valoare în vamă, origine, cantitate), precum și copii dupa fișele de stoc, pentru confruntarea stocului fizic
cu cel scriptic și au solicitat operatorilor avizele de însoțire a mărfurilor aferente transporturilor, în vederea verificărilor declarate în sistemul Ro e-transport și a generării codului unic de identificare a transportului. 

Actualitate Vezi toate articolele
x close