DCBusiness Actualitate Uber și Taxify au trimis o solicitare Guvernului

Uber și Taxify au trimis o solicitare Guvernului

Polonia a impus noi condiții pentru Uber
Reprezentanţii companiilor Uber şi Taxify solicită Guvernului să amâne o potenţială ordonanţă de urgenţă privind modificarea Legii taximetriei, până când va exista şi în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor ţări membre ale Uniunii Europene.

"Apreciem deschiderea Guvernului la dialog şi îi asigurăm de cooperarea noastră deplină pentru modernizarea legislaţiei de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform căreia aceste servicii noi trebuie reglementate şi nu interzise. Până când vom avea şi în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor ţări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potenţială ordonanţă de urgenţă, în numele celor peste două milioane de utilizatori şi a zecilor de mii de şoferi care folosesc platformele noastre pentru a-şi câştiga existenţa", afirmă reprezentanţii celor două companii. 

Potrivit sursei citate, peste două milioane de oameni din România folosesc în mod activ Uber, Taxify sau alte aplicaţii similare. Unu din 10 români folosesc şi apreciază serviciile pentru că sunt "accesibile, sigure, de calitate şi de încredere". 

Conform unui studiu IRES, 7 din 10 tineri văd aplicaţiile celor două companii ca pe o alternativă la maşina personală, în timp ce 9 din 10 îşi doresc ca autorităţile să încurajeze dezvoltarea acestui tip de servicii alternative şi să nu le limiteze. 

Citește și: Rivalii taximetriștilor își schimbă numele. Cum se va numi aplicația

"Până acum, această nouă industrie a serviciilor alternative de transport a contribuit cu zeci de milioane de euro la economia locală, în doar câţiva ani. În acelaşi timp, am contribuit la crearea şi menţinerea a zeci de mii de locuri de muncă care aduc noi taxe la bugetele publice. Potenţialul este unul considerabil, iar angajamentul nostru comun este să investim în continuare în dezvoltarea acestei industrii în România. Ne dorim să lucrăm cu autorităţile pentru a ajuta la eficientizarea transportului urban, reducerea poluării şi rezolvarea crizei parcărilor din marile oraşe. Împărtăşim părerea industriei de taxi că este nevoie de o actualizare a cadrului legislativ, însă credem că aceste schimbări trebuie să favorizeze dezvoltarea industriei de mobilitate", mai spun reprezentanţii Uber şi Taxify. 

În urmă cu o săptămână, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Aceasta reglementează autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciului de transport în regim de taxi, precum şi autorizarea, organizarea şi controlul efectuării transportului în regim de închiriere. 

Citește și:Atac la Uber și Taxify. Ce spun taximetriștii

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele