DCBusiness Actualitate Tractorul românesc poate relansa exportul autohton

Tractorul românesc poate relansa exportul autohton

Inițiativă menită să stimuleze investițiile
Tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton, consideră ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, după o vizită la o companie românească care a omologat un nou tractor de concepţie proprie.

"IRUM - o companie românească, a omologat noul tractor de concepţie proprie. Familia Oltean a investit în centrul de cercetare dezvoltare pariind pe creativitatea inginerilor autohtoni. Unii s-au întors chiar din Italia. Şi au reuşit. I-am vizitat cu un scop precis. Să le propun atacarea pieţelor tradiţionale unde tractorul românesc este cunoscut şi apreciat pentru robusteţea lui. Lucrul acesta poate fi realizat inclusiv cu sprijinul consilierilor economici prezenţi pe aceste pieţe şi prin intermediul programelor de promovarea a exportului sau a misiunilor economice. Cred că tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton", scrie ministrul pentru Mediul de Afaceri, pe pagina de Facebook a instituţiei. 

România produce din nou tractoare, după o pauza de 10 ani

Actualitate Vezi toate articolele