DCBusiness Actualitate Stiri Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Știrile diminetii

De luni, intrarea în România se simplifică

Cetăţenii care intră în România începând de luni nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţia epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele se regăsesc în formularul digital de intrare în România, a precizat sâmbătă Guvernul.

Rușii au un nou sistem de rachete pentru drone și elicoptere

Rusia a dezvoltat o nouă rachetă aeriană ghidată X-BUAV. Acesta va fi folosit ca parte a unui sistem de armament pentru drone și elicoptere, a relatat RIA Novosti citând o sursă din complexul industriei de apărare.

Omicron. Superimunitatea vine cu un risc. Experții au descoperit unica soluție

Având în vedere că varianta Omicron a Covid-19 pare a fi capabilă să treacă într-o oarecare măsură peste imunitatea indusă de vaccinuri, cercetătorii din Oregon au găsit o nouă formulă pentru "superimunitate" - care implică, în cele din urmă, contactarea virusului.

Rusia începe să închidă gazele. Gazprom tace

Livrările de gaze naturale ruseşti către Germania prin gazoductul Yamal-Europa au scăzut semnificativ sâmbătă, arată datele de pe site-ul operatorului de reţea Gascade, transmite Reuters.

Vouchere de vacanță, o NOUĂ DECIZIE

Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi angajaţilor din sectorul privat, iar valoarea maxima poate ajunge la 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minim brute garantate pe ţară.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.