DCBusiness Actualitate Stiri Siemens Energy, investiție de aproape 75 milioande de euro în Ungaria

Siemens Energy, investiție de aproape 75 milioande de euro în Ungaria

Siemens Energy, investiție consistentă în Ungaria / Foto: MTI
Siemens Energy va crea în următorii ani, în Ungaria, 400 de locuri de muncă, cu o investiţie de aproximativ 30 de miliarde de forinţi (74,83 milioane euro), iar ca parte a proiectului a fost pusă piatra de temelie a noii hale de producţie a companiei germane din Budapesta, a anunţat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit unui comunicat remis de MAE ungar.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a anunţat că uzina va produce diverse componente pentru centralele electrice pe gaz şi cu aburi.

Ungaria ocupă locul al 10-lea în lume la exportul de componente pentru turbine cu gaz şi locul al 15-lea la exportul de componente pentru turbine cu aburi, iar în urma acestor dezvoltări s-ar putea îmbunătăţi aceste poziţii, a explicat Péter Szijjártó.

În acelaşi timp, Siemens Energy Kft. a anunţat un program de formare profesională în valoare de 2,7 miliarde de forinţi (6,73 milioane euro), pentru care statul va oferi o subvenţie de aproximativ 630 de milioane de forinţi (1,57 milioane euro).

Péter Szijjártó a subliniat că, în perioada următoare, vor deveni competitive acele ţări care-şi pot produce singure majoritatea energiei pe care o consumă.

"Capacităţile de producţie şi cunoştinţele necesare din domeniul pentru producţia de energie reprezintă un avantaj competitiv uriaş, iar Ungaria face un pas mare în această competiţie", a subliniat politicianul.

Acesta a subliniat că securitatea energetică a fost serios compromisă în ultimii ani, din diverse motive, şi este puţin probabil ca dificultăţile să se termine în viitorul apropiat.

În opinia ministrului ungar, principalii decidenţi au devenit mai comozi, investiţiile în infrastructură au fost întârziate, diversificarea nu a progresat şi există un sentiment de aşteptare în interconectarea sistemelor energetice naţionale.

"Singurele declaraţii făcute au fost cele bazate pe ideologia verde, dar, din păcate, reduse la nivel de comunicare şi paneluri politice. Şi, chiar şi în cazul ideologiei verzi, dezbaterea a fost mai mult despre ideologie, decât despre măsuri efective pentru protejarea mediului", a opinat Péter Szijjártó.

"În Ungaria, chiar şi în cele mai dificile şi mai provocatoare perioade, am dovedit că există posibilitatea să asigurăm aprovizionarea cu energie a unei ţări prin raţiune şi cu o gândire lucidă", a declarat Péter Szijjártó. "În Ungaria avem suficiente resurse energetice şi contracte necesare, datorită cărora putem trece iarna fără restricţii", a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Citește și:

Siemens a ignorat pandemia. Rezultate, peste așteptări

Conglomeratul german industrial Siemens AG a raportat rezultate preliminare trimestriale peste aşteptări, datorită performanţei solide înregistrate la divizia digitală, transmite Reuters.

Compania a anunţat că îşi va revizui perspectivele pentru anul fiscal 2021 când va publica rezultatele financiare complete, în 3 februarie.

În noiembrie, Siemens prezenta o perspectivă prudentă privind redresarea în urma pandemiei de coronavirus (Covid-19), informând că se aşteaptă ca în 2021 investiţiile guvernamentale şi ale companiilor să încetinească redresarea globală, în timp ce veniturile şi profitul ar urma să se îmbunătăţească moderat anul acesta.

În primul trimestru fiscal, vânzările în bază comparabilă la divizia digitală au urcat cu 5%, la 3,765 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 3,561 miliarde de euro. Profitul operaţional s-a situat la 848 milioane de euro. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.