Ministerul Energiei discută cu celelalte instituţii implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit şi a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piaţă liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, la Cernavodă.
"Suntem în momentul de faţă în discuţii cu celelalte instituţii. Avem o serie de propuneri cu care Ministerul Energiei a venit. Este foarte important, din punctul meu de vedere, să identificăm consumatorii vulnerabili. Istoria celorlalţi ani arată că nu, din păcate, întotdeauna banii necesari au ajuns la persoanele care erau într-adevăr vulnerabile şi atunci preocuparea principală este, într-adevăr, să ajutăm acei consumatori care sunt într-o situaţie economică dificilă", a afirmat Chisăliţă, cu prilejul vizitei premierului Luca Niculescu la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Ministrul a subliniat necesitatea realizării unui registru al consumatorilor vulnerabili, pe baza unei evaluări corecte a situaţiei acestora.
"Asta înseamnă că e foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili, iar acest registru să se bazeze pe o evaluare corectă a acestor consumatori. Este preocuparea noastră principală pe această zonă", a explicat ministrul Energiei.
Potrivit acestuia, autorităţile analizează evoluţia preţurilor şi a veniturilor populaţiei pentru a stabili categoriile de beneficiari şi valoarea sprijinului financiar.
"Suntem în situaţia de a analiza evoluţiile care au fost în ultima perioadă, din perspectiva atât a evoluţiei preţurilor, cât şi din perspectiva a ceea ce înseamnă nivelul veniturilor. Sunt elemente care în momentul de faţă sunt puse pe masă şi se discută între diversele ministere pentru a se ajunge la o concluzie, în sensul în care trebuie să vedem cui ne adresăm cu adevărat, care este nivelul de venit pentru grupa de consumatori pe care trebuie să o luăm în considerare şi, nu în ultimul rând, pentru a evalua cuantumul ajutorului care trebuie acordat", a precizat Chisăliţă.