Vicepreședintele Consiliului Judeţean Ilfov, Ștefan Rădulescu, a vorbit, în cadrul conferinţei DC Media Group Schimbările climatice și impactul în economie, despre proiectele de modernizare a unităţilor de învăţământ din judeţ, finanţate din fonduri europene, lucrări care au făcut ca şcolile cuprinse în program să devină independente energetic.
"În Ilfov se fac progrese, atât la nivelul Consiliului Judeţean, cât şi la nivelul primăriilor cu care suntem într-o strânsă relaţie de colaborare. Recent s-a încheiat PNRR unde judeţul Ilfov a avut cele mai multe contracte de finanţare atrase, iar primăriile au făcut eforturi considerabile pentru a atrage cât mai mult din sumele puse la dispoziţie pentru construirea de noi unităţi de învăţământ independente din punct de vedere energetic. Aici mă refer la faptul că au noi sisteme cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice, iluminat, toate sistemele noi nZEB (n.r. - Un standard nZEB (Nearly Zero-Energy Building) reprezintă o clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, al cărei consum de energie este aproape egal cu zero sau foarte scăzut), astfel încât să existe o poluare cât mai mică şi o eficientizare a folosirii resurselor energetice şi de încălzire.
Menţionez aici şcoala din oraşul Buftea, care este finalizată urmând ca primăria să se ocupe de partea de mobilier şi dotări. La fel şi Berceniul se apropie de finalizarea lucrărilor, are un stadiu undeva la 90-95%, la fel şi Bragadiru şi Pantelimon au un stadiu avansat, rămânând ca ceea ce nu au reuşit să finalizeze, să contribuie din bugetul local", a explicat Ştefan Rădulescu.