DCBusiness Actualitate SALARII. Ce bugetari au reușit să obțină măriri de 700 de milioane de lei

SALARII. Ce bugetari au reușit să obțină măriri de 700 de milioane de lei

Profesorii şi învăţătorii vor avea salarii mărite în 2020
Ecaterina Andronescu a precizat că profesorii își vor majorările câștigate în instanță, 700 de milioane de lei, suma fiind cuprinsă  în buget și trimisă inspectoratelor școlare din țară, care vor face plățile.

Ministrul Educației a spus că banii vor veni înainte de Paște."Categoric, da", a afirmat ministrul.

Ea a precizat că acestă măsură nu are nicio legătură cu campania electorală, promisiunea fiind făcută de Guvern anul trecut, în urma negocierile cu sindicatele, dar totul  a întârziat din cauza bugetului de stat.

„E un angajament pe care l-am luat atunci când am semnat acordul cu sindicatele, în 30 noiembrie 2018, care prevede achitarea datoriilor pe care statul le avea faţă de profesori, obținute prin hotărâri judecătorești rămase definitive. Ca urmare, în bugetul pe 2019 am avut cuprinsă această sumă. E o sumă semnificativă, e vorba de circa 700 milioane lei, care au pornit către inspectoratele județene, de unde trec către școli și buzunarele profesorilor”, a spus la Digi24 ministrul Educației.

Actualitate Vezi toate articolele