DCBusiness Bănci ROBOR a rupt bariera de 6%. Costurile creditelor urcă și mai mult

ROBOR a rupt bariera de 6%. Costurile creditelor urcă și mai mult

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,01% pe an, de la 5,99% pe an, joi, un nivel mai ridicat, 6,03% pe an, fiind înregistrat în data de 4 ianuarie 2013, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,16% pe an, de la 6,15% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,34% pe an, de la 6,33% pe an anterior.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.