DCBusiness Actualitate PSD: Iohannis a blocat majorarea alocațiilor pentru copii

PSD: Iohannis a blocat majorarea alocațiilor pentru copii

Președintele PSD, Liviu Dragnea
PSD afirmă că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a promulga Legea bugetului de stat pe anul 2019 echivalează cu blocarea majorării alocațiilor pentru copii de la 1 martie.

”Președintele Iohannis Bețe-n-Roate tocmai a blocat majorarea alocațiilor pentru copii prevăzută în Legea Bugetului pentru anul 2019 votată de PSD, ALDE, UDMR și Minorități. Deși Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care să permită utilizarea sumelor suplimentare prevăzute în buget pentru majorarea alocațiilor, această prevedere nu poate intra în vigoare decât la data de 1 a lunii ce urmează intrării în vigoare a Legii Bugetului”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al PSD.

Citește și: Klaus Iohannis nu promulgă Bugetul 2019

Social-democrații susțin că președintele pune mai presus campania sa electorală pentru un la doilea mandat, în timp ce alocațiile majorate nu pot fi plătite.

”Așadar, chiar dacă Guvernul a pregătit banii pentru copii, aceștia nu vor putea fi acordați din cauza blocajului presedintelui. În timp ce copiii nu își primesc banii alocați, Iohannis își continuă nepăsător campania electorală”, mai arată sursa citată.

Actualitate Vezi toate articolele