DCBusiness Actualitate Stiri Producţia industrială a României, scădere importantă în primele luni din 2023

Producţia industrială a României, scădere importantă în primele luni din 2023

Foto: Pexels.com
Producţia industrială a scăzut în primele două luni din acest an cu 5%.

Producţia industrială a scăzut, în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 5,0%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,4%, informează joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023, comparativ cu intervalul 1 ianuarie - 28 februarie 2022, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 5,0%, din cauza scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-12,3%) şi industriei prelucrătoare (-3,9%). Industria extractivă a crescut cu 1,2%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2022, a fost mai mică cu 5,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-11,8%) şi industria prelucrătoare (-4,7%). Industria extractivă a crescut cu 1,3%.

În luna februarie 2023, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 4,5%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+7,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 6,8%, respectiv cu 3,2%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 0,2%, din cauza scăderilor industriei prelucrătoare (-0,4%) şi industriei extractive (-0,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 1,3%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,3%) şi industria prelucrătoare (-4,2%). Industria extractivă a crescut cu 1,9%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 4,9%, ca efect al scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,1%) şi industriei prelucrătoare (-5,0%). Industria extractivă a crescut cu 1,9%. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.