DCBusiness Actualitate Stiri Prețul gazelor marfă, în România, a crescut în ultima săptămână cu 52%

Prețul gazelor marfă, în România, a crescut în ultima săptămână cu 52%

România are stocuri suficiente de gaze naturale. Ion Sterian, directorul Transgaz: Facem față, fără niciun import
Modificarea legislației privind posibilitatea furnizorului să renunțe la licența de furnizare gaze, de către ANRE, împinge micii furnizori, falimentați de Legea Plafonării, să nu-și mai poată achiziționa gazele naturale pentru proprii consumatori și să fie aduși în situația de a li se retrage licența urmare a încălcării legii.

Dar această situație absurdă creată artificial, aruncă TRANSGAZ în postura de ”Furnizor de Ultimă Instanță Nedeclarat”, prin care acesta trebuie să achiziționeze gaze timp de 5 zile și să le livreze consumatoriilor unui furnizor, care deși a declarant că nu mai poate să furnizeze gaze din lipsă de bani, este forțat de legile ANRE să rămână vânzător fictiv acele 5 zile (adică pe hârtie el vinde gazele, dar în realitate gazele vin de la Transgaz) și doar ulterior să i se poată retrage licența de furnizare și să înceapă livrarea legală de gaze de către un Furnizor de Ultimă Instanță, spune Dumitru Chisăliță.

România trebuie să se aștepte la creșterea prețului energiei electrice din cauza măsurilor luate în alte țări

Această situație, face ca pe o piață oricum deficitară în resurse să apară o cerere suplimentară de gaze din partea TRANSGAZ, care trebuie să achiziționeze urgent gazele nelivrate de acei furnizori, care se cer să fie dați afară din piață.

Aceste aspecte, dar și lipsa măsurilor specifice pentru situația actuală din piață, au făcut ca prețul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri, cu livrare în această iarnă să atingă astăzi un record istoric 833,533 lei/MWh. 

În ultima săptămână prețul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri a crescut cu 52%, fiind cu  13% peste prețul gazelor de pe Bursa din Viena, decuplare care demască neadevărul prezentat pe parcursul anului 2021: ”prețurile cresc în toată Europa și este  normal să crească și la noi”.

Criza energetică generată de unele cauze vizibile și de alte cauze invizibile, în anul 2021, a trecut într-un nou stadiu acela de haos energetic. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.