Știri cu tagul: transgaz

Iovu Adrian Biriș, expert Serviciul Securitate in Muncă și Mediu din cadrul companiei TRANSGAZ, a prezentat în cadrul dezbarerii ”Calitatea aerului în România! Investițiile de mediu, prioritate în actuala criză a coronavirusului”, organizat de trustul de presă...

Nuclearelectrica şi Transgaz, companii controlate de stat şi ale căror acţiuni intră în structura indicelui bursier BET, au avut adunările generale ale acţionarilor în urma cărora s-a decis distribuirea de dividende, statul urmând să primeasccă 517 milioane de lei.

Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se afla vineri dimineaţa în stare de prealertă, în funcţie de indicatorul care arată volumul efectiv de gaze aflat în conductele de transport, potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz.

Transgaz, transportatorul naţional de gaze, a convocat în 10 februarie acționarii, pentru a da spre aprobare închierea unui contract de achiziție a serviciilor juridice de consultanță, pe fondul investigației desfășurate de Consiliului Concurenței privind un comportament posibil...

Totodată, autoritatea a aprobat şi publicat, în data de 10 aprilie 2019, Decizia nr. 663, iar pe 16 octombrie 2019 Decizia nr. 1774 (finală) privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l...

Transgaz a finalizat deja 330 de kilometri din cei 479 de kilometri din conducta BRUA, proiect strategic pentru economia românească, a declarat, joi, premierul desemnat Ludovic Orban, prezent la inaugurarea staţiei de comprimare gaze de la Podişor.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat o serie de reglementări astfel încât companiile din sectorul energetic şi de gaze naturale să realizeze investiţii de 16 miliarde de lei în următorii cinci ani, a declarat, luni, Dumitru Chiriţă,...

Transgaz și Austrian Central European Gas Hub (CEGH) au semnat un acord de cooperare în vederea înfiinţării unei societăţi românești pe acţiuni, Romanian Gas Hub, până finalul lui februarie 2020, informează Agerpress.

Reprezentanţii Transgaz şi cei ai Black Sea Oil & Gas au semnat, vineri, la Corbu, ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectele celor două companii în vederea preluării producţiei de gaze din perimetrul offshore Midia, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei,...

Transgaz continuă lucrările la faza întâi a conductei BRUA, unde a finalizat deja 215 kilometri de conductă, şi începe implementarea unor noi investiţii privind racordarea la gaze, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Transgaz continuă lucrările la faza întâi a conductei BRUA, unde a finalizat deja 215 kilometri de conductă, şi începe implementarea unor noi investiţii privind racordarea la gaze, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Profitul Transgaz a scăzut cu 19% în primul trimestru. Veniturile din activitatea de exploatare înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii au scăzut cu 10% faţă de realizările din trimestrul I 2018, până la 472,98 milioane lei.

Transgaz şi omologul său din Ungaria vor organiza, în perioada 5 - 25 februarie 2019, o licitaţie suplimentară pentru rezervarea de capacitate (open season) pe conducta care va transporta gaze din România în Ungaria, după ce unii ofertanţi care au câştigat în etapa...

SNTGN Transgaz SA şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat joi, la Luxemburg, contractul de împrumut pentru 100 milioane euro reprezentând cea de-a doua tranşă din împrumutul aprobat pentru Transgaz, în valoare de 150 milioane euro, se arată într-un...

Acționarii companiilor Transgaz, Nuclearelectrica și Romgaz vor primi dividende începând de vineri. Dividendele vor fi distribuite de către Depozitarul Central, informează Agerpres.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă companiei Transgaz 50 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte, care va conecta resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA,...

Producătorul de energie Hidroelectrica propune acţionarilor distribuirea de dividende suplimentare în valoare de 687 de milioane de lei, deşi, iniţial, a solicitat ca această sumă să fie de 550 de milioane de lei, potrivit convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor din data de 19...

Transgaz a semnat joi contractul de finanţare pentru proiectul de dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în zona de Nord-Est a României, în valoare de 152 de milioane de euro, din care 46 de milioane de euro fonduri europene, potrivit unui comunicat al...

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale - Transgaz a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an un profit net de 299,282 milioane lei, în scădere cu 31% faţă de cel din perioada similară din 2017, conform datelor remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

Consiliul de Administraţie al Transgaz propune în Adunarea Generală a Acţionarilor desemnarea companiei BDO Audit în calitate de auditor financiar al transportatorului de gaze pentru perioada 2018 - 2023, potrivit convocatorului şedinţei AGA din 3 decembrie. 

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8397
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.8365
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.2843
Schimb
in

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Horia Grigorescu, directorul Poștei Române a spus ce urmează să se întâmplă în zona de investiții privind compania pe care o conduce

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri
Prăjituri

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy