DCBusiness Actualitate Stiri Premierul României, întâlnire cu reprezentanţii Lockheed Martin

Premierul României, întâlnire cu reprezentanţii Lockheed Martin

Marcel Ciolacu / Foto: gov.ro
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că un subiect discutat cu reprezentanţii Lockheed Martin vizează realizarea unui "joint venture" cu compania americană pe teritoriul României privind mentenanţa şi reparaţiile capitale la avioanele F16.

El a răspuns astfel întrebat într-o conferinţă de presă la Washington despre modul în care s-ar putea concretiza în planul investiţiilor în România discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii uneia dintre cele mai mari companii americane de producere de armament, Lockheed Martin.

"Ştim cu toţii de programul de training al piloţilor, în primul rând români, dar şi ucraineni, împreună cu Olanda şi cu compania Lockheed Martin. A fost normal că am avut o vizită astăzi de dimineaţă şi discuţii, fiindcă totul s-a realizat, cred că şi datorită domnului ministru al apărării, domnul Angel Tîlvăr, foarte repede, tot demersul a durat câteva luni şi deja este operaţional acest program. Am discutat ca pentru mentenanţele la F-16, în momentul acesta, şi reparaţiile capitale să se facă un joint venture, pe teritoriul României. Deja există o colaborare cu Lockheed Martin pentru sistemul de mentenanţe, dar dorim să extindem un pic aria de interes", a afirmat Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului se află în aceste zile într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte miniştrii Economiei, Radu Oprea, al Apărării, Angel Tîlvăr, şi al Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.