DCBusiness Actualitate Stiri Modificare privind sporurile pe care le primesc cei care lucrează cu fonduri europene

Modificare privind sporurile pe care le primesc cei care lucrează cu fonduri europene

Informatii utile. Foto: Pexels.com
"Uniformizăm sporurile pentru tot sectorul de administraţie care lucrează cu fonduri europene", a anunţat premierul Ciucă.

Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care va uniformiza sporurile personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

"Cea de-a doua ordonanţă de urgenţă (...) vine şi, practic, uniformizează, aliniază toate prevederile anterioare legate de asigurarea sporurilor pentru tot sectorul de administraţie care lucrează cu fonduri europene. Nu este despre sporuri în plus, ci este vorba de o uniformizare a acestor prevederi. Trebuie să fim conştienţi că avem 30 de miliarde de euro în PNRR, avem alte aproape 60 de miliarde de euro prin fondurile din cadrul multianual 2014-2020 şi 2021-2027", a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a precizat că cei care lucrează cu fondurile PNRR sunt plătiţi din banii de la bugetul de stat, iar pentru cei care lucrează cu fondurile de coeziune banii sunt asiguraţi prin aceste fonduri europene.

"Ca atare, pentru a nu mai avea aceste elemente de diferenţă de la un minister la altul, am considerat necesar că trebuie să avem această procedură, astfel încât să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă să putem să atragem fiecare eurocent, pentru că sunt foarte importante fondurile, astfel încât să ne menţinem în echilibru economia şi să asigurăm tot ceea ce ne-am propus prin PNRR şi prin planul de guvernare", a afirmat Ciucă. 

Ciucă: Guvernul va aproba înfiinţarea Comitetului Român pentru Inteligenţă  Artificială

Guvernul va aproba înfiinţarea Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

"Este vorba despre un memorandum prin care asigurăm înfiinţarea Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială. Este un domeniu despre care am discutat şi despre care am încercat să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să putem să ne aliniem la celalalte state din UE. Avem prin POCIDIF deja 52 de milioane de euro, care au fost asigurate pentru crearea hub-ului pentru inteligenţa artificială. Ca atare, trebuie să facem în aşa fel încât să folosim inteligenţa cercetătorilor noştri şi a celor care sunt preocupaţi şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării şi inovării atât în ţară, cât şi peste hotare, să poată să se angreneze în acest hub la nivel naţional şi, de asemenea, să poată să se integreze în ceea ce s-a reuşit a se crea la nivelul Uniunii Europene ", a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la şedinţa de Guvern.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.