DCBusiness Actualitate Stiri Evaluarea persoanelor cu handicap grav devine mai simplă

Evaluarea persoanelor cu handicap grav devine mai simplă

În urmă cu câteva zile a intrat în vigoare Legea 40/2022, prevedere ce completează Legea 448/2006 la articolul 87 care privește protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Potrivit legii 448/2006, pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice, o reparație care a eliminat situații penibile ca de pildă cele în care persoane cu amputații erau obligate să se prezinte periodic la evaluare.

Acum, Legea 40/2022 prevede că pentru persoanele cu handicap, pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, cu excepţia celor prevăzute la alin.(11), reevaluarea periodică se va putea face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia ori a reprezentantului său legal. Comisia de evaluare se va deplasa la domiciliul persoanei după  programarea prealabilă şi informarea acesteia cu privire la data şi ora efectuării evaluării periodice.

Citește și: Pensionarea persoanelor cu handicap grav. Modificare privind reevaluarea periodică

Atribuțiile comisiei de evaluare

- stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap şi perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap, pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă;

- stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii;

- reevaluează periodic sau la sesizarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti încadrarea în grad şi tip de handicap, orientarea profesională, precum şi celelalte măsuri de protecţie a adulţilor cu handicap;

- revocă sau înlocuieşte măsura de protecţie stabilită, în condiţiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat;

- soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;
- informează adultul cu handicap sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecţie stabilite şi obligaţiile ce le revin;

- promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activităţile pe care le întreprinde.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.