DCBusiness Actualitate Ministerul Agriculturii anunţă un sprijin de până la 50.000 euro/an. Cine poate beneficia

Ministerul Agriculturii anunţă un sprijin de până la 50.000 euro/an. Cine poate beneficia

Euro / FOTO: Freepik
Ministerul Agriculturii anunță organizarea a două evenimente regionale de promovare și informare dedicate acvacultorilor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021–2027, anunță organizarea a două evenimente regionale de promovare și informare dedicate acvacultorilor.

Evenimentele au ca scop prezentarea detaliată a Acțiunii 2.1.4 – Servicii de mediu, apel de proiecte deschis în perioada 24 iulie – 6 septembrie 2026 (ora 17:00), având un buget total alocat de 14.285.715 euro.

Cererile de finanțare se depun online, prin sistemul MySMIS2021, până la data de 6 septembrie 2026, ora 17.00, cu semnătură electronică.

Sprijinul financiar se acordă pentru serviciile de mediu furnizate de amenajările piscicole, prin sechestrarea carbonului în sedimente, în luciul de apă și prin vegetația acvatică (macrofite).

Compensația poate fi solicitată pentru anii calendaristici întregi din perioada 2022–2026 în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului aprobat prin Ordinul MADR nr. 200/23.07.2026 și în Metodologia aprobată prin Ordinul MADR nr. 198/09.07.2026.

Apelul se adresează categoriilor de solicitanți  eligibili prevăzute în Ghidul solicitantului, care desfășoară activități în domeniul acvaculturii în ape dulci, corespunzătoare codului CAEN 0322.

Sprijinul este destinat fermelor de acvacultură aflate în exploatare activă, care practică acvacultură extensivă sau semi-intensivă în bazine de pământ ori lacuri de acumulare.

Simpla deținere a unui luciu de apă, în lipsa desfășurării activității de acvacultură, nu este eligibilă pentru acordarea compensației.

Printre condițiile care trebuie verificate pentru fiecare an pentru care se solicită compensația se regăsesc următoarele:

– existența unei licențe de acvacultură și a unei autorizații de mediu valabile;

– menținerea valabilității autorizației de mediu prin viză anuală;

– desfășurarea efectivă a activității de acvacultură;

– realizarea unei producții comercializate cuprinse între 50 și 1.500 kg/ha/an, calculată în raport cu suprafața eligibilă efectivă;

– exploatarea unor suprafețe alcătuite din bazine de pământ sau lacuri de acumulare;

– evitarea dublei finanțări pentru aceeași suprafață, aceeași perioadă și aceleași servicii de mediu.

Compensația anuală se calculează în funcție de tipul de acvacultură practicat, astfel:

– 174,92 euro/ha/an pentru acvacultura extensivă;

– 97,18 euro/ha/an pentru acvacultura semi-intensivă.

Suprafața eligibilă efectivă utilizată la calcularea sprijinului reprezintă 70% din suprafața luciului de apă înscrisă în licența de acvacultură pentru care se solicită compensația. Sprijinul acordat nu poate depăși 50.000 de euro/an/solicitant, iar intensitatea maximă a sprijinului public este de 100%.

În situația în care valoarea totală a cererilor declarate eligibile depășește bugetul disponibil al apelului, cuantumul sprijinului acordat fiecărui solicitant selectat va fi diminuat proporțional, conform prevederilor Ghidului solicitantului și ale Metodologiei.

Programul și locațiile de desfășurare:

IAȘI — Miercuri, 19 August 2026

Locație: Hotel Capitol (Șoseaua Nicolina 203, Miroslava, jud. Iași)
Interval orar: 10:00 – 13:30

TULCEA — Vineri, 21 August 2026

Locație: Hotel Delta (Strada Isaccei 2, Tulcea)
Interval orar: 10:00 – 13:30

Agenda întâlnirilor include:

10:00 – 10:30 | Înregistrarea participanților;
10:30 – 12:30 | Prezentarea criteriilor de eligibilitate, a modulului de calcul al sprijinului, parcurgerea testului de eligibilitate și instrucțiuni privind pregătirea documentației (inclusiv rapoartele de expertiză contabilă CECCAR);
12:30 – 13:30 | Sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri axată pe situațiile concrete ale fermelor din regiune.
Ghidul solicitantului, Metodologia, anexele necesare și anunțul de lansare sunt disponibile accesând: https://www.ampeste.ro/2-uncategorised/13-servicii-de-mediu-pentru-fermele-de-acvacultura.html  - Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027

Potențialii solicitanți sunt încurajați să consulte din timp documentele aferente apelului și să înceapă pregătirea actelor tehnice, contabile, fiscale și de mediu necesare pentru depunerea cererii de finanțare.

Actualitate Vezi toate articolele