DCBusiness › Bănci › Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului, iar aurul se ieftineşte

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului, iar aurul se ieftineşte

Schimb valutar. foto: Mihai Ciobanu
Curs valutar BNR, 26 octombrie.

Leul s-a apreciat luni în raport cu principalele valute, potrivit cursului de referință anunțat de Banca Națională a României.

Euro a fost cotat la 5,3467 lei, în scădere cu 0,28 bani față de valoarea precedentă, de 5,3495 lei. O evoluție similară s-a înregistrat și în cazul dolarului american, care a ajuns la 4,7745 lei, cu 0,25 bani mai puțin decât vineri, când era cotat la 4,7770 lei.

Moneda națională a câștigat teren și în fața francului elvețian, al cărui curs a coborât la 5,7808 lei, de la 5,8093 lei în ședința precedentă. Scăderea a fost de 2,85 bani, echivalentul a 0,49%.

În același timp, prețul gramului de aur a scăzut la 615,8469 lei, comparativ cu 617,8007 lei, valoarea înregistrată în ședința anterioară.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.