DCBusiness Actualitate Stiri Interdicție pentru pensionari prevăzută într-o modificare a Codului muncii

Interdicție pentru pensionari prevăzută într-o modificare a Codului muncii

Modificarea Codului muncii va aduce o intedicție pentru pensionari
O nouă modificare legislativă va interzice pensionarilor să ocupe posturi de conducere.

În expunerea de motive a modificării legislative se spune că această interdicție nu vine ca o îngrădire a drepturilor pensionarilor de a-și crește veniturile ci respectă principiul de echitate care în majoritatea statelor europene ”se trasează o distincţie clară între statutul de persoană pensionată şi angajată, în ideea restrângerii acestui dublu privilegiu. Măsura vine astfel în consonanţă cu politicile din alte state membre ale Uniunii Europene (eg. Franţa, Belgia), în care chiar şi posibilitatea cumululuî între pensie şi salariu este strict limitată şi reprezintă mai degrabă o excepţie. Cu atât mai mult, dacă principiul încetării activităţii pentru a primi o pensie este invocat de majoritatea legislaţiilor europene pentru a restrânge drepturile salariale, acesta ar trebui să fie aplicabil şi pentru atribuţiile şi funcţiile pe care o persoană le poate deţine odată atins acest prag de pensionare”. 

Inițiatorii explică faptul că măsura reprezintă un echilibru în această etapă de tranziţie spre ieşirea din câmpul muncii. Astfel, persoana pensionată îşi poate desfăşura în continuare activitatea, fiind încurajată să continue să acumuleze venituri, dar fără a putea ocupa o funcţie de conducere. 

”Dacă raţionamentul pentru continuarea activităţii salariale este faptul că persoanele pensionate rămân active economic în principal pentru a-şi mări veniturile şi pentru a-şi asigura o pensionare autosuficientă, componenta de continuare a ocupării unor funcţii de conducere în cadrul locurilor de muncă în care activează nu mai este acoperită de necesitatea pe care vârsta lor o impune”, se mai afirmă în expunerea de motive. 

Scopul acestei modificări legislative care este invocat de inițiatori este că în cadrul instituţiilor se creează prin această practică de păstrare pe termene lungi a persoanelor pensionate, medii de muncă ermetice. 

Inițiatorii modificării legislative explică faptul că integrarea pe piaţa muncii a tinerilor rămâne o problemă astfel că se consideră că ”este de datoria statului să intervină activ, prin măsuri pozitive pentru încurajarea efectivă a acestora să obţină anumite posturi, în limita competenţelor. Faptul că aceştia întrevăd posibilităţi restrânse în diferite domenii de angajare, se datorează şi acestei rigidităţi instituţionale. Oferirea de şanse şi de accesibilitate acestora, astfel încât să poată concura pentru funcţii de conducere, ar avea potenţial să creeze o piaţă a muncii dinamică şi competitivă, bazată pe competenţe, şi nu doar pe experienţă”. 

Totodată se mai are în vedere și faptul că: ”În cadrul raporturilor de muncă există unele uzanţe care avantajează păstrarea aceloraşi persoane în funcţiile de conducere, ele rămânând în aceste poziţii chiar şi după atingerea vârstei de pensionare, fără a exista multe posibilităţi de înlocuire sau concursuri frecvente de ocupare a acestor posturi, în preponderent în cadrul instituţiilor publice. Se poate observa o practică contrară trendului european, de creştere a vârstei de pensionare în România. Această practică a fost sesizată de-a lungul timpului de numeroase sindicate care au constat faptul că această abordare nu reprezintă o facilitate pentru persoanele ajunse la vârsta standard de pensionare, ci are scopul ca persoane cu funcţii de conducere să Işi poată păstra aceste posturi”. 

În document se mai spune că: ”Instituţiile publice din Rornânia sunt de multe ori conduse de manageri neperformanţi care nu reuşesc să livreze obiectivele prevăzute în statut. Un fenomen îngrijorător este acela al managerilor pensionari. În practică, o parte din funcţionarii publici ce au ocupat o funcţie de conducere pentru o perioadă îndelungată de timp, continuă să o facă şi după vârsta pensionării, lucru contrar interesului public”. 

Iniţiativa propusă are drept obiectiv lansarea de oportunităţi pentru noile generaţii care prin viziunea lor ar putea schimba modul de lucru în instituţiile publice, ceea ce ar putea fi un plus pentru noi toţi. Rolul acestei iniţiative nu este acela de a îngrădi dreptul pensionarilor de a munci, ci le oferă posibilitatea de a impărtăşi din experienţa acumulată în timp şi de a oferi suport dintr-o poziţie de execuţie. 

VEZI AICI DOCUMENTUL

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.