DCBusiness Actualitate Stiri INS, cifre privind inflaţia în septembrie 2023: Cu cât s-au scumpit principalele mărfuri şi servicii - Document

INS, cifre privind inflaţia în septembrie 2023: Cu cât s-au scumpit principalele mărfuri şi servicii - Document

Inflatie. Foto: Pexels.com
Institutul Naţional de Statistică a publicat datele privind inflaţia şi evoluţia preţurilor de consum în luna septembrie 2023. 

1. Indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional:


▪ Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,79%.

▪ Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 5,7%.

▪ Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 este 8,8%.

▪ Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) este 12,6%.

2. Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE

▪ Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2023 comparativ cu luna august 2023 este 100,82%.

▪ Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,2%.

▪ Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Puteţi consulta AICI tabelul cu evoluţia preţurilor principalelor bunuri şi servicii

Banca Naţională a României semnala, la începutul lunii octombrie, că, potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă până la finele anului curent în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (august 2023), în principal sub influenţa efectelor de bază şi a corecţiilor descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, precum şi în condiţiile recoltei bogate pe plan intern şi ale plafonării temporare a adaosului comercial la produse alimentare de bază.

În august, BNR a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 4,4% pentru sfârşitul lui 2024.

Fondul Monetar Internaţional estimează că rata inflaţiei va scădea de la 7% la 4% la finalul anului 2024, însă rămâne peste ţinta Băncii Naţionale a României.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.