DCBusiness Evenimente Georgiana Marian, „Antibiotice Iași”: „Nu trebuie să blamăm antibioticele!”

Georgiana Marian, „Antibiotice Iași”: „Nu trebuie să blamăm antibioticele!”

Georgiana Marian, Antibiotice Iași
Managerul științific și de farmacovigilență al Antibiotice SA Iași, Georgiana Marian, a vorbit, în cadrul evenimentului HEALTH ROMANIA: RADIOGRAFIA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE ÎN 2019, despre nevoia de a se găsi cele mai bune soluții pentru reducerea rezistenței la antibiotice.

„Suntem principalul exportator de medicamente al României. O parte din exportul nostru este reprezentat de substanța activă - nestatina - pe care o producem, dar exportăm și meicamente finite. Avem un portofoliu majoritar de produse antiinfecțioase, un portofoliu care stă la baza accesului la tehnologiile medicale, pentru că nicio procedură chirurgicală, nicio  procedură în oncologie sau de transplant nu ar putea fi realizată fără suportul antibioticelor. Vrem să protejăm această resursă, întrucât rezistența antibacteriană reprezintă o problemă care ar putea genera, până în 2050, peste 10 milioane de decese la nivel global și costuri globale de peste 100 de miliarde de dolari, dacă nu găsim soluții de diminuare a efectelor. Utilizarea excesivă, nejudicioasă a antibioticelor este incriminată ca inductor de rezistență antibacteriană. Însă, pentru a combate acest lucru, nu trebuie să blamăm antibioticele, ci să găsim soluții pentru a le proteja”, a explicat reprezentanta Antibiotice Iași.

Georgiana Marian a mai amintit și proiectul „Antibioticele Mileniului III”, pe care compania „Antibiotice Iași” îl aplică tocmai pentru a educa publicul, privind folosirea corectă a acestor medicamente.ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a amintit, cu această ocazie, faptul că în luna septembrie se va deschidem reprezentanța companiei care e lider mondial în producția de nestatină la Hong Kong. „În septembrie deschidem la Hong Kong și în Vietnam reptrezentanțe ale „Antibiotice Iași”. Piața din Asia e foarte activă în privința importului de antibiotice din România”, a precizat Sorina Pintea.