Ce putem face dacă un dezvoltator imobiliar ne impune un anumit notar atunci când cumpărăm un apartament

hand-holding-keys-outdoors-1_58213400
Achiziționarea unei locuințe / FOTO: Freepik
Achiziționarea unui apartament este un pas major în viața oricărei persoane.

Implică atât investiții financiare considerabile, cât și asumarea unor responsabilități legale.

Din nefericire, în graba de a finaliza tranzacția sau din cauza lipsei de atenție, există situații în care cumpărătorii semnează contractul de vânzare-cumpărare „ca primarul”, fără a citi cu atenție toate prevederile acestuia. Ulterior, aceștia pot descoperi clauze cu care nu sunt de acord sau care le dezavantajează. Ce putem face într-o astfel de situație?

Semnarea unui contract are valoare juridică, iar clauzele stipulate în document devin obligatorii pentru ambele părți. Cu toate acestea, nu totul este pierdut dacă realizați ulterior că anumite prevederi nu vă convin sau că nu au fost explicate în mod clar. Există câțiva pași pe care îi puteți urma pentru a corecta sau anula aceste clauze.

Nu este recomandat să semnezi un contract, indiferent de tipul acestuia, fără a-l citi și înțelege pe deplin
Ar trebui să consulți un avocat pentru a te asigura că drepturile și interesele tale sunt protejate.

Dacă totuși ai semnat un contract fără a-l analiza cu atenție, posibilitățile de remediere depind de circumstanțele specifice. De exemplu, dacă în contract există o clauză care exclude sau limitează răspunderea pentru viciile ascunse ale bunului, trebuie să știi că aceasta este nulă dacă vânzătorul era conștient de aceste vicii sau ar fi trebuit să le cunoască la momentul semnării. Chiar dacă s-a convenit ca vânzătorul să nu ofere garanții pentru evicțiune (adică pierderea dreptului de proprietate sau posesie în favoarea unei terțe părți), acesta este totuși responsabil pentru evicțiunea cauzată prin faptele sale sau prin ascunderea unor informații relevante la momentul vânzării. Orice clauză contrară va fi considerată nulă. Citește mai departe pe DCNews


DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educație Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Campania DC Educația financiară Vezi toate articolele
x close