Horia Grigorescu (Poșta Română). Unele măsuri de protecție au fost luate ”în orb”

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române
Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române

Horia GRIGORESCU, Director General Poșta Română, a vorbit în cadrul dezbaterii online pe tema ”Criza coronavirusului: Reguli obligatorii pentru o relansare responsabilă”, organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac DCNews TV, DCNews, DCMedical, DCBusiness, Stiridiaspora.ro şi Defenseromania.ro, despre măsurile adoptate pe fondul răspândirii noului coronavirus, recunoscând că, la început, unele au fost implementate ”în orb”

A fost o perioadă foarte provocatoare, a declarat directorul general al Poștei Române, subliniind că, ”noi, ca și companie națională, am fost primele primele din România care am avut tangență cu ceea ce se întâmpla în Asia, în zona China, noi având un volum un trafic internațional foarte mare care venea din acea regiune. De aceea, am fost nevoiți să implementăm, în orb, recunosc, de multe ori, primele măsuri de protecție pentru angajații noștri și pentru clienții noștri”, a adăugat el.  

A fost o perioadă în care am încercat, iar acesta rămâne în continuare obiectivul nostru principal, condițiile de siguranță în special pentru poștașii noștri, pentru că ei au fost mereu în prima linie în toată această perioadă. Ca și măsuri punctuale pe care a trebuit să le implementăm, poate uneori au fost niște măsuri radicale, dar menite să preîntâmpine această situație de incertitudine. 

Horia Grigorescu a subliniat că, ”de aceea a trebuit să ne echipăm toți poștașii cu echipamente de protecție, fie că vorbim de măști, fie că vorbim de mănuși, dezinfectant pentru mâini, igienizarea spațiilor de lucru unde era, într-adevăr, un trafic foarte mare, inclusiv al clienților, o limitare a accesului în spațiile de lucru”. 

Citește și Criza coronavirusului: Reguli obligatorii pentru o relansare responsabilă

Precizând că au fost măsuri implementate într-un interval scurt de timp, el a arătat că ”ne-am trezit, practic, în fața unei situații neprevăzute, unde rapiditatea cu care au fost luate măsurile a fost esențială. Orice tergiversare, orice amănare puteau să fie costisitoare pentru sănătatea angajaților noștri. 

În perioada stării de alertă, care a urmat celei de urgență, și se tot vehiculează aici chestiunea relaxării, trebuie să fie una responsabilă, trebuie să intrăm într-o nouă fază protecție, dar nu trebuie să neglijăm măsurile implementate până acum, iar eventuala revenire la un flux de lucru normal, trebuie să fie una graduală”. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0884
USD
Azi 4.3489
Diferența -0.0153
Zi precendentă 4.3642
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3489 RON
GBP flag1 GBP = 5.8416 RON
CHF flag1 CHF = 5.5096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8125 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.0982 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0291 RON
NOK flag1 NOK = 0.4314 RON
SEK flag1 SEK = 0.4601 RON
XAU flag1 XAU = 606.5699 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472665.68RON
1 ETH = 17348.98RON
1 LTC = 407.97RON
1 XRP = 10.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21777.390.16%
BET-BK4222.91-0.11%
BET-EF1186.270.25%
BET-FI79011.45-0.04%
BET-NG1609.520.58%
BET-TR50547.430.16%
BET-TRN48871.520.16%
BET-XT1876.590.19%
BET-XT-TR4266.150.23%
BET-XT-TRN4135.110.23%
BETAeRO979.74-2.34%
BETPlus3178.780.13%
RTL48798.000.19%

Opinii

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Prof. Mircea Coșea

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel