Știri cu tagul: posta romana

Directorul general al Poștei Române a declarat că va exista varianta încasării pensiei pe card pentru pensionarii care vor dori acest lucru, dar cine nu dorește acest lucru va primi pensia ca până acum. ''Poștașul vine în continuare cu pensia'',  a declarat directorul general.

Compania Naţională Poşta Română a elaborat două proiecte în valoare de peste 260.000 de dolari, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, proiecte ce au fost aprobate şi urmează a fi finanţate de Uniunea Poştală Universală (UPU), a anunţat marţi compania.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a discutat cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice, Ministerului Finanțelor și Compania Națională Poșta Română, instituțiile care colaborează pentru plata pensiilor la domiciliul beneficiarilor, pentru a stabili  un calendar care să asigure plata...

DRPCIV a modificat modul de lucru din cauza pandemie, pe de o parte, pe de alta din cauza lipsei de personal în anumite localități, motive care au dus la formarea unor cozi interminabile la sediile instituției.

Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 27 milioane de lei cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în...

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă introducerea din această lună a unei noi destinaţii pe harta reţelei rutiere europene, şi anume Paris.

Loteria Română lansează un nou loz răzuibil, care va fi comercilizat la un preţ de 5 lei şi doar prin intermediul oficiilor poştale, câştigul maxim fiind în valoare de 50.000 de lei, a anunţat, luni, instituţia.

Compania Naţională Poşta Română a încheiat cu EximBank - în urma unei proceduri competitive la care au participat mai multe bănci - un acord de finanţare în valoare de 200 de milioane de lei, care asigură societăţii fondurile necesare demarării unuia dintre cele mai ample programe de investiţii...

Poşta Română şi-a extins reţeaua rutieră la nivel european prin inaugurarea unei noi curse auto, Bucureşti - Milano, informează miercuri compania.

Horia Grigorescu a fost întrebat de Elena Cristian în cadrul dezbaterilor organizate de Trustul de presă DC Media Group pe tema “Upgrade România – PLANUL DE REPORNIRE A ECONOMIEI LA 6 LUNI DE CRIZĂ PANDEMICĂ“ despre cum a reușit Poșta Română să aibă datorii 0 la buget.

Horia Grigorescu, Director General POȘTA ROMÂNĂ, a declarat în cadrul dezbaterilor organizate de Trustul de presă DC Media Group pe tema “Upgrade România – PLANUL DE REPORNIRE A ECONOMIEI LA 6 LUNI DE CRIZĂ PANDEMICĂ“ că Poșta Română este din ce în ce mai digitalizată.

Ministrul Muncii promite că toate pensiile majorate vor ajunge la timp la beneficiari.

Plata pensiilor se va face conform calendarului şi în luna septembrie, luând în calcul şi creşterea cu 14% a punctului de pensie, a anunţat, luni, Compania Naţională Poşta Română.

Poşta Română deschide, în premieră, o cursă poştală auto către Germania, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Frankfurt şi retur, în contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, a anunţat, miercuri, compania.

Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române a vorbit în exclusivitate despre modernizarea și digitalizarea Poștei Române.

Horia Georgescu, șeful Poștei Române, a explicat într-un interviu acordat DCNews că în perioada pandemiei instituția a avut ocazia să tatoneze piața serviciilor poștale, mai ales pe zona de curierat.

Directorul general al Poștei Române, Horia Grigorescu, a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate DCNews, despre dificultățile cărora a trebuit să le facă față cel mai important angajator al țării în perioada pandemiei, despre sediul instituției pe care o conduce, despre soarta...

Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, a expus una dintre strategiile pe care le aplică, în prezent, compania pe care o conduce.

Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române, se va afla luni în studioul DC News TV, acolo unde va dezvălui planurile instituției pentru următoarea perioadă, investiţiile pe care le-a programat dar şi strategia pe care o are în contextul pandemiei de coronavirus. 

Horia Grigorescu, directorul Poștei Române a spus ce urmează să se întâmplă în zona de investiții privind compania pe care o conduce, în cadrul dezbaterii online “Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei“ organizat de DC MEDIA GROUP.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9279
Diferența 0.0018
Zi precendentă 4.9261
USD
Azi 4.0872
Diferența -0.0065
Zi precendentă 4.0937
Schimb
in
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri
Poduri

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy