Ramona Ivan (CEC Bank): Suntem pregătiți pentru ce urmează VIDEO

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Ramona Ivan, Director Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale CEC Bank
EXCLUSIV
Ramona Ivan, Director Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale CEC Bank

Ramona Ivan, Director Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale CEC Bank, a declarat în cadrul evenimentului "Agricultura României, potențial imens, cum îl valorificăm? Soluții" că au reușit să se adapteze acestei situații și cum ajută banca micii fermieri și agricultorii.

"Am avut toți situații excepționale, și atunci, noi la CEC Bank ne-am adaptat acestei situații. Am pornit cu amânarea ratelor, atât pentru companii cât și pentru micii fermieri.Am încercat să găsim de la distanță toate măsurile adaptate clienților noștri, foarte mulți din zona de agricultură. Ne-am menținut 100% toate unitățile deschise în această perioada, respectat toate regulile posibile pentru cei care vor să vină. Noi în privința agriculturii avem o teorie, că este bine să lucrăm cât mai mult folosind tehnica pe care și astăzi o folosim, dar micii fermieri, agricultorii au nevoie să fie cineva acolo care să deschidă o ușa pentru dumnealor. Avem 1000 de unități în toată țară, sute chiar în zona rurală."

Elena Mateescu, Dir.gen ANM. Ploile din ultimul timp nu sunt suficiente

"Pe zona de fonduri europene, au fost o serie de măsuri luate, și noi am urmărit toate autoritățile de management și pe zona de agricultură de PNDR,am încercat să ne adaptăm și să ținem ochii deschiși pentru tot ce ține de amânarea și prelungirea de către autoritățile de management a perioadelor în care au putut să fie utilizate aceste proiecte. Am grăbit ritmul, am încercat să facem analize simplificate și să consiliem clienții oferindu-le toate variantele posibile."

"Am văzut foarte mulți fermieri care au venit, și acum suntem pregătiți pentru ce urmează. Ne bucurăm că măcar de o săptămâna plouă, dar la un moment dat trebuie și aceste măsuri pentru sprijinirea prin măsuri de irigații și atunci este sub măsură 4.3, investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații unde consiliem deja clienții pentru ce se va deschide în cursul lunii iulie pe zona de fonduri europene."

Youtube video image

"Considerăm că pe această zona ne trebuie o foarte mare atenție pentru cei care aplică. La banca avem un portofoliu foarte frumos, zicem noi că aproape ce am finanțat pe această zona, sunt exact în zona această, foarte mulți sunt beneficiari din zona rurală."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416362.31RON
1 ETH = 7936.35RON
1 LTC = 370.96RON
1 XRP = 9.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel