DCBusiness Bănci Escrocherie online cu imaginea lui Mugur Isărescu: Românii, atrași într-o schemă falsă de investiții

Escrocherie online cu imaginea lui Mugur Isărescu: Românii, atrași într-o schemă falsă de investiții

BNR raportează o tentativă de fraudă financiară tip deepfake care foloseşte imaginea guvernatorului Mugur Isărescu.

În ultima săptămână, în mediul online a fost publicată o nouă serie de postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

Conținutul video fraudulos promovează o oportunitate falsă de investiții folosind imaginea guvernatorului BNR și afirmații privind un presupus parteneriat cu Florin Talpeș, CEO Bitdefender.

Postările folosesc fraudulos imaginea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să depună bani într-un sistem fals de investiții financiare bazat pe inteligența artificială și să își divulge datele personale.

Potrivit Bitdefender, reclamele susțin că platforma este integrată în programul național de dezvoltare digitală al României și că reprezintă o decizie oficială pentru cetățenii români. Utilizatorii care dau click pe reclame sunt redirecționați către romania-investition[.]info, unde aplicația falsă de investiții este prezentată sub denumirea Profit Gold Românesc, pagina de destinație fiind construită pentru a imita o platformă financiară oficială, transmite BNR. Bitdefender a raportat că site-ul este blocat ca fiind fraudulos. 

"Reiterăm faptul că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții. Comunicările oficiale ale Băncii Naționale a României în mediul online se realizează exclusiv prin website-urile bnr.ro, și conturile instituției pe rețelele sociale LinkedIn, X, Instagram, Bluesky și YouTube.

În cazul în care ați interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false, vă recomandăm să NU furnizați date personale și să raportați imediat aceste situații autorităților competente", se arată în comunicatul BNR.