DCBusiness Actualitate Stiri Carduri sociale 2024. Oficial: Câte tranşe vor mai fi acordate şi când vor fi încărcaţi banii

Carduri sociale 2024. Oficial: Câte tranşe vor mai fi acordate şi când vor fi încărcaţi banii

Programul Sprijin pentru România continuă și în 2023
Programul "Sprijin pentru România" continuă în 2024.

Programul social "Sprijin pentru România", prin intermediul căruia românii cu venituri reduse - cum ar fi pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi altele - primesc, periodic, pe cardurile care le-au fost distribuite, câte 250 de lei bani cu care îşi pot cumpăra alimente continuă în 2024. 

Dacă din 2025 lucrurile - potrivit unui document publicat de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - se vor schimba în sensul valorii şi intervalului la care vor fi încărcate cardurile, anul acesta lucrurile sunt clare. 

Românii cu venituri reduse primesc, o dată la două luni, câte 250 de lei. Primele două tranşe au fost acordate în lunile februarie şi aprilie, urmând ca următoarele patru să fie distribuite în iunie, august, octombrie şi decembrie 2024. 

Lista beneficiarilor programului "Sprijin pentru România": 

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

e) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune , în condiţiile Legii nr. 196/2016, , cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.