Allianz va plăti despăgubiri uriașe viticultorilor germani

podgorie-pe-valea-rinului_90174900
Podgorie pe valea Rinului
Grupul de asigurări Allianz estimează că în acest an va trebui să plătească viticultorilor germani cereri de despăgubiri în valoare de zeci de milioane de euro, după ce mulţi viticultori şi-au pierdut întreaga recoltă din cauza îngheţului, transmite Bloomberg.

În timp ce temperaturile ridicate de la începutul anului au permis mugurilor să se dezvolte mai repede, îngheţul de la finele lunii aprilie a distrus o mare parte din mugurii de viţă de vie.

Într-un comunicat de presă difuzat luni, Allianz Agrar a estimat că acesta a fost cel mai sever episod de îngheţ din ultimii 40 de ani, fiind posibil să apară cereri de despăgubiri de ordinul "zecilor de milioane de euro" din partea clienţilor. Compania de asigurări a adăugat că nu a finalizat încă procesul de evaluare a pagubelor.

Germania, renumită peste hotare pentru soiurile sale de vin Riesling, este al patrulea mare producător de vin din Uniunea Europeană.

Plantaţiile de viţă de vie din sud-vestul Germaniei, regiunile Baden-Wurttemberg şi Franconia, au fost afectate în mod deosebit de îngheţ, precizează Allianz. Însă regiunile viticole din alte părţi ale Germaniei, precum Saxonia şi Saale-Unstrut, se confruntă şi ele cu consecinţele fenomenelor meteo extreme.

"Nu am avut un astfel de îngheţ târziu în regiunea noastră de la debutul colectării datelor", spune Luise Boehme, viticultoare din regiunea Saale-Unstrut care nu are asigurare împotriva îngheţului. Ea şi părinţii ei au pierdut aproximativ 80% din recolta de struguri din acest an.

În timp ce Boehme spune că poate acoperi pierderile, alţi producători ar putea să nu supravieţuiască acestui sezon. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close