Adrian Vasilescu: ”Inflația, condusă de plutonul de mărfuri alimentare”

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Inflația este producă de această dată de produsele alimentare / Foto: DCBusiness
Inflația este producă de această dată de produsele alimentare / Foto: DCBusiness

Adrian Vasilescu a făcut câteva aprecieri legate de evoluția inflației din România.

Inflaţia are un nou lider după ce mărfurile alimentare au prelat conducerea plutonului, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, el menţionând că se observă efecte de runda a doua.

"Am văzut o schimbare fermă de lider. Practic au pierdut întâietatea ca factori producători de inflaţie mărfurile nealimentare, care au trecut acum pe locul 2, şi a luat luat conducerea plutonul de mărfuri alimentare. În primul rând pâinea. Avem o scumpire peste medie la pâine. Media inflaţiei la mărfuri alimentare este 11,20% pe an şi la pâine este de 16,36%. La cartofi, o creştere şi mai mare, peste medie, 36,50%, la citrice peste medie, 12,82%, la ulei 32%, iar peste medie, margarina 16,82%. Ce arată aceste cifre? Arată în primul rând că Banca Naţională a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referinţă pentru, că deşi de s-a ajuns clar la concluzia în toate băncile centrale şi în toate sistemele de analiză din lume că această inflaţie globală, care este determinată de criza energetică, nu poate fi lovită în niciun fel cu măsuri de politică monetară. Aici e nevoie doar de măsuri structurale. Dar iată că Banca Naţională, înăsprind politica monetară şi ridicând cu 0,50% dobânda de referinţă în recentul Consiliu de Administraţie, arată că se produc efecte de runda a doua. Toate aceste efecte în planul inflaţiei sunt efecte de runda a doua. Deci mărfurile energetice, produsele energetice, au umflat preţurile în toată lumea, au făcut inflaţie mare peste tot, o inflaţie cum nu s-a mai văzut din anii 70, dar iată că acum se produc efecte de runda a doua în sensul că curentul electric, care s-a scumpit foarte mult în lunile din urmă, scumpeşte în continuare chiar dacă uitându-ne la curentul electric vedem că preţurile au scăzut în luna martie şi a scăzut şi efectul lor în preţurile anuale", a explicat Adrian Vasilescu.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, el a menţionat că acestea au trecut pe locul doi şi aici vedem că "toate produsele sunt cuminţite", inclusiv articolele medicale, care au urcat cu 2,45%, cu mult sub medie. Dar combustibilii în continuare "lovesc şi produc inflaţie", iar gazele îşi menţin creşterea imensă la rata anuală, aproape 47%. Serviciile au o influenţă minoră la rata anuală, de 6,53%.

Măsurile anunțate de Guvern. Concluzie surprinzătoare a unui celebru analist

"Rata anuală a inflaţiei fiind acum acum 10,15%, cu două cifre, a luat-o înaintea prognozei, pentru că prognoza anunţa o creştere cu două cifre, până la 11% în luna aprilie. Iată că avem creşterea cu două cifre deja în luna martie", a declarat Adrian Vasilescu.

El a menţionat că prognoza a rămas deja în urma realităţii, iar lumea este în continuare în criză energetică. Iar atâta timp cât lumea este în criză energetică şi cât a intervenit dincolo de toate previziunile şi războiul din Ucraina, care ameninţă şi el preţurile la energie din toată lumea, este foarte foarte greu de făcut o "privire în viitor".

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Întrebat dacă deja se văd efectele războiului din Ucraina, el e precizat că efectele se văd atât la mărfurile nealimentare, cu scumpiri la gaze şi energie termică, dar şi la mărfurile alimentare, această ţară fiind un mare producător de grâu şi de floarea soarelui. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311851.30RON
1 ETH = 15122.44RON
1 LTC = 397.97RON
1 XRP = 2.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel