Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat, joi, că forţa legăturilor economice dintre România şi Statele Unite reprezintă "o prioritate-cheie" a relaţiei bilaterale,...
A început distribuirea unei noi tranșe de pachete alimentare pentru persoane vulnerabile. Lista produselor pe care le vor primi cei 1,18 milioane de beneficiari
Asociaţiile asigurătorilor anunţă că nu sunt de acord cu proiectul de Hotărâre de Guvern privind îngheţarea preţurilor RCA, care încalcă legislaţia europeană, este lipsit de fundament...
Aşteptările privind creşterea economică pe parcursul acestui an rămân rezervate şi la fel se va menţine şi incertitudinea privind evoluţia inflaţiei, potrivit experţilor de la Banca...
Frenezia achiziționării de litiu, care a făcut ca prețurile acestei materii prime necesare fabricării acumulatorilor pentru vehicule electrice să crească cu peste 1.300% în doar doi ani, s-a...
JPMorgan Chase & Co. a deținut contractele de nichel de la London Metal Exchange (LME), care s-au dovedit a fi susținute de saci cu pietre și nu de metal, potrivit unor persoane familiarizate cu...
ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică noile criterii pentru indicatorul VEKTOR care evaluează companiile...
Președintrele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a făcut câteva comantarii intresante în presă legate cu Programul Național de Redrepsare și Rezișiență, din perspectiva pensiilor...
Deputatul Radu Popa, invitat la emisiunile DCNews și DCBsuiness, a vorbit despre banii din PNRR și ce ar putea face România să nu rămână fără sursele de energie.
Nimeni nu vrea să lucreze în agricultură - este un proces spre care ne îndreptăm de zeci de ani, înainte de a ne da seama că este o problemă structurală.
Începând din 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că în cazul în care vor fi aplicate ad litteram angajamentele României din Planul Naţional de Redresare şi...
România are 2,5 miliarde de euro pentru ca românii care lucrau în minerit sau rafinărie să aibă un loc de muncă şi după ce acestea se închid, susţine ministrul Investiţiilor şi...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, miercuri, că Guvernul şi coaliţia de guvernare trebuie să-şi asume consecinţele reformei sistemului de pensii, nu...