Cartofii sunt legumele care s-au scumpit cel mai mult în acest an, creşterea preţului în noiembrie 2018 faţă de decembrie 2017 fiind de 32,07%, în timp ce la mărfuri nealimentare cel mai...
De fapt, totul s-a scumpit, deși, în perioada de referință, adică luna octombrie, rata anuală a inflației a scăzut de la 3,4%, de la 4,3%. Ceea ce însemnă că, în noiembrie, prețurile au...
Senatul dezbate o inițiativă legislativă care propune modificarea sistemului de calcul al amenzilor. În propunerea de modificare a legii se spune că amenzilor să fie calculate în funcție de...
Peste 100.000 de firme și-au închis porțile sau au intrat în insolvență în primele 10 luni din acest an, cu peste 5000 mai multe decât în perioada similară din anul trecut. Resursele...
Ultimul apartament din Elbphilharmonie (Filarmonica Elba) a fost vândut pentru prețul record de 11 milioane de euro. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei 287 de metri pătrați ai locuinței...
Preţul apartamentelor a continuat să crească uşor, în luna noiembrie, la nivel naţional, chiar dacă tendinţa nu a fost resimţită în toate marile centre regionale, iar suma medie solicitată...
Consumul naţional de energie electrică şi preţurile pe bursă au ajuns, la începutul lunii decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de cele istorice, potrivit datelor...
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) finanţează cu 15 milioane de euro reabilitarea a 14 clădiri publice şi achiziţionarea de 40 de autobuze cu emisii reduse în Craiova,...
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Printre...
Majoritatea românilor din mediul urban (87,3%) intenţionează să cumpere cadouri de Moş Nicolae pentru cei dragi, cadourile preferate rămânând dulciurile (70,4%), urmate de jucării (48,2%) şi...
Gospodăriile din Uniunea Europeană (UE) au alocat anul trecut 12,2% din cheltuielile lor totale de consum pentru "alimente şi băuturi răcoritoare", pe primele locuri în UE fiind românii,...
SpaceX, fondată de Elon Musk, a lansat luni, de la baza din California, o rachetă Falcon 9 cu 64 de sateliţi de mici dimensiuni la bord pentru a fi plasaţi pe o orbită de joasă altitudine a...
Regatul Unit a anunțat oficial retragerea sa din partea militară a programului spațial Galileo, din cauza despărțirii de Uniunea Europeană. Potrivit condițiilor de divorț, Regatul Unit nu va...
România, Cipru şi Luxemburg au înregistrat cea mai mare scădere a procentului din cheltuielile gospodăriilor din Uniunea Europeană alocat în perioada 2007-2017 pentru transport, arată datele...
În anul care a trecut de la ”boomul criptovalutar”, capitalizarea pieței banilor virtuali s-a redus de șase ori - de la 826 miliarde de dolari la 135 miliarde. Astăzi, cotațiile celor mai...
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în octombrie cu 0,52%, ajungând la 1.687.495 milioane, comparativ cu 1.678.816 de poliţe PAD active la 31 octombrie...
România se află pe locul 45 în topul celor mai valoroase 100 branduri de țară din lume, cu o valoare estimată de o companie americană de consultanță la 222 de miliarde de dolari. Suntem...
Este a șasea majorare a salariului minim din acest an, o măsură disperată adoptată în contextul în care planul de reformă angajat s-a dovedit incapabil să stopeze evoluția galopantă a...
Compania Microsoft a câștigat un contract în valoare de 480 de milioane de dolari privind livrarea de dispozitive cu tehnologii de realitate augmentată pentru armata Statelor Unite, relatează...
Ministerul pentru Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) vrea să promoveze exportul românesc la un târg de mirese care va avea loc la Dubai, în primăvara anului viitor. Nota de...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că va restitui fermierilor europeni 444 de milioane de euro, sumă care iniţial a fost dedusă din plăţile directe pentru 2018 conform reglementărilor PAC...
Comisia pentru trecerea la euro va face publice două rapoarte în decembrie, însă lucrările sunt tehnice şi au 300 de pagini, iar noi am făcut eforturi serioase să traducem documentul din...
Acordul privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană al premierului britanic Theresa May ar putea reduce PIB-ul cu 5,5% până în 2030 decât dacă Regatul Unit ar rămâne în...